Pericol de explozie în Târgu Mureș. Un depozit cu 30 de tone de chimicale a luat foc: "Să stingem focul cu mâna, fără apă. Vi se pare normal?"
A fost pericol de explozie în Târgu Mureş. Un incendiu de proporţii a izbucnit astăzi la câteva depozite în care se aflau peste 30 de tone de îngrăşăminte chimice cu azot. Locuitorii oraşului au fost avertizaţi de pericol printr-un mesaj RO-Alert. Din fericire, nu au existat victime, dar pagubele ar putea fi uriaşe. În clădirile care au ars mai erau piese de mobilier şi maşini de epocă.
De Redactia Observator la 29.01.2023, 19:22Din secundă în secundă, întreaga zonă putea să sară în aer. Pompierii au reuşit să scoată 15 tone de îngrăşământ, în timp ce restul îngrăşămintelor au fost ținute la temperaturi joase cu ajutorul furtunelor cu apă, pentru a evita o explozie care ar fi putut fi de proporții.
Călin Handrea, ISU Mureş: Intervenţia a fost îngreunată de multitudinea acestor boxe. Printre care cea mai problematică a fost NPK-ul. NPK are în compoziţie azotul, care în prezența unor temperaturi ridicate poate să ducă inclusiv la explozie.
Flăcările au pornit de la acoperiş şi s-au extins rapid pe o mie de metri pătraţi. Locuitorii din zonă au fost avertizaţi printr-un mesaj RO-Alert de pericol.
Angajaţii ansamblului de depozite au încercat să salveze tot ce se mai putea. Flăcările au fost atât de puternice, încât hidranţii din zonă nu au mai făcut faţă, iar pompierii au alimentat din zonele apropiate.
- Au vrut să spargă un ATM din Sibiu, dar au reușit doar să-i dea foc. Banii din bancomat s-au făcut scrum
- Un bărbat de 58 de ani s-a ales cu arsuri, după ce a încercat să stingă incendiul care i-a cuprins casa, în...
- Incendiu violent în Voluntari. Un bloc a fost evacuat, mesaj de avertizare pentru populație. Traficul rutier, oprit...
"Lângă o fabrică de mobilă din Târgu Mureş să se aprindă un foc şi să nu fie apă în in hidrant. Să stingem focul cu mâna, fără apă. Vi se pare normal?", s-a plâns un bărbat.
Peste 100 de pompieri din patru judeţe au ajuns în Târgu Mureş pentru a stinge flăcările
Călin Handrea, ISU Mureş: Am intervenit iniţial cu cinci autospeciale, după care au mai fost aduse două în sprijin, iar în final am ajuns la 13 autospeciale.
În zona în care a izbucnit incendiul sunt mai multe firme şi depozite. Fiind duminică, nu era nimeni la muncă şi nu au fost victime. În depozite erau şi mai multe containere în care se aflau echipamente electrice, maşini de epocă şi mobilă scumpă. Pompierii încearcă acum să stabiliească motivul din care au pornit flăcările, iar proprietarii îşi calculează pagubele.