Antena LIVE

Curs valutar

Video

Pericolul din farfurie, de sărbători. Aproape 200 de persoane au ajuns la Urgenţe, doar în Bucureşti

Totul e tentat şi greu de refuzat. Sarmale, drob, ouă sau cozanac sunt doar câteva dintre alimentele care nu lipsesc, însă mulţi nu sunt atenţi la numărul E-urilor care se află în farfuriile lor şi nici la cantităţile de zahăr pe care le consumă. Nutriţioniştii au câteva sfaturi pentru eliminarea aditivilor din organism. Mersul la sala de fitness este o altă soluţie.

De la 17.04.2023, 20:43
WhatsApp
Vezi și:

Aditivi, cantităţi uriaşe de zahăr şi de sare şi excesul. Sunt pericolele ascunse în spatele meselor îmbelşugate de Paşte. Specialiştii spun că pe o masă de sărbători se pot găsi chiar şi 163 de E-uri, în pâine, mezeluri, muştar şi maioneză. Cantităţile de sare şi zahăr sunt şi ele considerabile: aproape 32 grame de sare și peste 200 grame de zahăr.

Sorin Mierlea, InfoCons: Să citim eticheta. Când discutăm despre produse care au peste 5 aditivi sau peste 3 aditivi, ar trebui să fim mai atenţi, unde cumulul lor poate duce la anumite probleme de sănătate.

La o singură masă putem să adunăm sarea şi zahărul pentru o săptămână. Iar excesele alimentare duc la probleme digestive.

Ana Maria Demetrescu, nutriţionist: Eu, în general, recomand ca preparatele să fi împărţite oarecum pe cele 3 mese. Adică să nu se aşezăm la masă să mâncăm şi felul unu, felul doi şi desert. Lăsăm puţin alcoolul şi încercăm apă, nu sucuri, mare atenţie! Sau ceaiuri. Un ceai de mătase de porumb, un ceai de lămâie dacă avem greţuri şi bine ar fi să evităm medicamentele. 

Pe acelaşi subiect

În ciuda sfaturilor, mulţi nu se pot abţine. Doar în Bucureşti, în ultimele 24 de ore, Urgenţele au fost pline.

Alis Grasu, SABIF: În perioada sărbătorilor Pascale am constatat că au fost şi 169 de persoane care au prezentat probleme digestive în acest interval de timp.

Sălile, luate cu asalt după sărbători

Cei care se simt vinovaţi că au mâncat prea mult se tratează la sală.

Antonio Armean, antrenor fitness: Au un regim alimentar făcut în urmă cu câteva luni, în pragul sărbătorilor le-am recomandat să îl țină cât pot, dacă se mai scapă nu e nici o problemă.

Andrei a sărit peste masa de prânz şi a preferat să vină la sală imedat ce s-a deschis.

Andrei: Cumva încerc să păstrez obiceiul de dinainte de Paşte. Încerc să menţin disciplina. În cazul în care masa a fost mai bogată caloric, ar fi ok să ţinem cont de treaba asta şi atunci când ne întoarcem la sală să încercăm să ardem caloriile acelea.

Instructorii de fitness recomandă exerciţii ceva mai blânde, fără efort în exces.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

masa paste fitness nutritie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024