Antena LIVE
Video

Peste 300.000 de credincioşi, aşteptaţi la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc. Preşedinta Ungariei va fi prezentă pentru prima dată

Au început pregătirile pentru cel mai mare pelerinaj religios din Sud-Estul Europei. De Rusaliile Catolice, sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la Şumuleu Ciuc, în Harghita. Preşedinta Ungariei, dar şi alte oficialităţi din Australia, Suedia şi Statele Unite ale Americii şi-au anunţat prezenţa. Evenimentul de amploare are o istorie de peste patru secole. 

De la 25.05.2023, 14:05

300.000 de credincioşi din toate colţurile lumii sunt aşteptaţi în următoarele zile la Şumuleu Ciuc. Pe jos, cu trenul, maşina sau chiar pe cal, conform tradiţiei, pelerinii vin în fiecare an, de Rusalii, la cea mai mare procesiune din Sud-Estul Europei. 

Korodi Attila, primar Miercurea Ciuc: Evenimente organizate atât în cadrul slujbei de Rusalii, cât şi a doua zi în duminica de Rusalii. Vor aduce foarte multe evenimente culturale în această zonă a Bazilicii Şumuleu, cât şi în Şaua Şumuleu.

Părintele Timár Sándor Asztrik, rectorul bisericii franciscane din Şumuleu: Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc este închinat Sfintei Fecioare Maria. Prima dată, acum 456 de ani au venit pelerini aici.

Procesiunile vor începe încă de mâine seară. Un sobor de preoţi va ţine slujba Sfintei Liturghii în aer liber, într-un altar amenajat pe muntele Şumuleu Mic.

Pe acelaşi subiect

În Sâmbăta Rusaliilor aici este aşteptată şi preşedinta Ungariei, Novak Katalin. 

Părintele Timár Sándor Asztrik, rectorul bisericii franciscane din Şumuleu: Din zona Şumuleului sau din ţară vin foarte mulţi. Dar, vin şi din Ungaria foarte mulţi. Vin pelerini şi din Australia, Suedia şi din America. Doamna preşedintă este de religie reformată, dar vine cu mare evlavie aici, la Şumuleu. E prima dată când vine. 

Toate locurile de cazare din zonă sunt ocupate. Circulaţia în localitate va fi restricţionată până duminică seara. Sute de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor supraveghea desfăşurarea evenimentului. 

Maria Plumbu, purtător de cuvânt IPJ Harghita: Printre poliţiştii angrenaţi sunt şi vorbitori de limbă maghiară, care vor ajuta persoanele venite din alte localităţi sau din alte ţări ca să ajungă la punctele de destinaţie. 

La această procesiune a participat în 2019 Papa Francisc.

Ți-a plăcut acest articol?

pelerinaj rusalii sumuleu ciuc pelerini
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024