Pompier sibian, acuzat că a incendiat casa fostei iubite. Colegii săi s-au luptat 2 ore cu flăcările
Un pompier din Sibiu este anchetat sub acuzaţia că a incendiat cu bună ştiinţă casa fostei partenere. Focul a fost pus în noaptea de joi spre vineri la terasa casei din localitatea Şura Mare. Flăcările s-au extins, cuprinzând acoperişul de 150 de metri pătraţi şi distrugând în totalitate mansarda şi bunurile dinăuntru.
De Redactia Observator la 03.09.2022, 07:58Pompierii care au intervenit s-au luptat două ore cu flăcările. Proprietara casei şi cei trei copii ai săi nu erau înăuntru. Au fost salvaţi, în schimb, un câine şi trei papagali. Pompierii au avut încă de la început indicii că focul a fost pus de cineva.
Ieri, reprezentanţii ISU au confirmat că principalul suspect este unul dintre colegii lor. Surse din anchetă spun că acesta ar fi angajat la postul de pompieri din Şelimbăr. Bărbatul a avut o relaţie cu proprietara casei care s-a încheiat prost, în luna mai. Pompierul este anchetat acum de Parchetul Militar.