Posibila cauză a exploziei din Vitan, care s-a auzit de la 1 km distanţă. Totul ar fi pornit de la un aragaz nou
O explozie puternică a avut loc în această dimineaţă, într-un apartament din Capitală. Un bărbat a fost scos de salvatori dintre dărâmături, după ce un perete s-a prăbuşit peste el. Suflul exploziei a fost atât de puternic încât a aruncat la câţiva metri distanţă, uşi, ferestre şi bucăţi întregi de zidărie. Mai multe persoane au fost evacuate.
De Andreea Petrescu la 05.06.2023, 14:25Cel mai probabil, explozia a avut loc în urma unei acumulări de gaze. Martorii, cei care au încercat să intervină în primele momente, spun că atunci când au intrat în bloc miroasea foarte puternic a gaz. Este de altfel şi o primă concluzie a pompierilor. Martorii le-au spus pompierilor că cel mai probabil proprietarul apartamentului a schimbat recent aragazul, iar acesta poate fi motivul. Explozia a fost atât de puternică încât bucăţi întregi din bloc au fost aruncate la zeci de metri, iar suflul exploziei şi bubuitura au fost resimţite chiar şi la un kilometru de locul deflagraţiei.
Două victime şi 30 de persoane evacuate
Aproximativ 25-30 de persoane s-au autoevacuat. Patru persoane au fost evacuate de pompieri pentru că se deplasau foarte greu. Sunt două victime. Bărbatul de 84 de ani care avea arsuri pe 18% din suprafaţa corpului, dar şi multiple traumatisme după ce un perete a căzut peste el. A fost dus la Spitalul Bagdasar Arseni unde a fost intubat şi, spun medicii, e în stare gravă. O doua victimă este o femeie, vecină a proprietarului apartamentului, a suferit un atac de panică.
La faţa locului sunt prezenţi reprezentanţi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a vedea dacă structura de rezistenţă a blocului a fost afectată. De asemenea, sunt prezenţi şi criminaliştii. Pompierii spuneau că rămân la faţa locului pentru că sunt oameni care vor să intre în blocul pentru a vedea dacă locuinţele le-au fost afectate.