Antena LIVE

Curs valutar

Fără mască în aer liber și restricţii pe timp de noapte din 15 mai. Localurile, deschise până la miezul nopții. De la 1 iunie, alte măsuri de relaxare

Guvernul s-a reunit în ședință, vineri seară, pentru a emite Hotărârea care include măsurile de relaxare a unor restricții care vor intra în vigoare de sâmbătă, 15 mai. Printre acestea se numără eliminarea obligativității măștii în aer liber şi ridicarea carantinei de noapte, cu unele excepții.

De la 14.05.2021, 22:25
WhatsApp
Premierul Florin Cîţu, despre cât vor rămâne deschise restaurantele în noaptea de sâmbătă. Decizia finală va fi luată vineri seara Hepta/Mediafax/Eduard_Vinatoru

"De pe 15 mai 2021: se elimină restricţiile privind portul măştii, restricţia va fi păstrată în spaţii aglomerate, piese. Se elimină circulaţia pe timpul nopţii. Se elimină restricţia programului economic până la ora 21. 

Se stabileşte programul restaurantelor, teraselor, cafenelelor între orele 5-24. Participarea la competiții sportive va fi permisă până 25% din capacitatea spațiului, doar pentru persoanele vaccinate sau persoane care prezinte un test negativ de 72 de ore şi un test antigen de 42 de ore.

Spectacole drive-in în maşini doar dacă participanţii sunt membrii aceleiaşi famili sau doar grup de 4 persoane. Concertele, permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu purtarea măștii. Persoanele trebuie să fie vaccinate complet, rezultat negativ PCR sau rapid antigen nu mai vechi de 24 de ore.

Se permite organizare de workshopuri pentru adulţi cu un maxim de 200 de persoane în interior. Operatori economici, săli de sport: 50%. Se permite activitatea în spații închise ale sălilor de sport cu capacitatea de max. 50%. Măsurile sunt valabile până pe 1 iunie, când se va adopta o nouă decizie care ar putea introduce relaxări suplimentar", a declarat Florin Cîţu. 

Pe acelaşi subiect

Întrebat ce se întâmplă cu persoanele care au trecut prin boală, şeful DSU Raed Arafat a ţinut să precizeze că sunt doar două posibilități: Vaccin sau test.

Decizia CNSU privind măsuri de relaxare treptate

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis, tot vineri, Hotărârea cu numărul 29 ce prevede măsurile de relaxare pe care le propune a fi implementate din 1 iunie, 1 iulie și 1 august, în măsura în care sunt respectate țintele de vaccinare asumate pentru aceste perioade. 

Având în vedere actualizarea analizei factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 08.05.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, precum și propunerile formulate în cadrul ședinței de lucru organizate în data de 13.05.2021 la nivelul Președinției României, în contextul necesității de îmbunătățire a condițiilor socio–economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (14), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu participarea publicului fără limită de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară și cu condiția ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de 1 zi. Art.2 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție doar în următoarele spații deschise: stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise.

Art.3 - (1) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. (2) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. (3) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Art.4 - Începând cu data de 15.05.2021 se propune eliminarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în toate localitățile, precum și a restricțiilor privind programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Art.5 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Art.6 - (1) Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise până la data de 31.05.2021. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 150 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (5) În condițiile stabilite la alin. (2) - (4), organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană iar toți participanții fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Art.7 - (1) Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice, până la data de 30.06.2021.

(2) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice. Art.8 - (1) Se propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, până la data de 01.08.2021, în condițiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările și completările ulterioare. (2) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reevaluarea numărului maxim de persoane care pot participa la mitinguri şi demonstrații, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Art.9 - (1) Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, până la data de 31.07.2021 în condițiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 13 din actul normativ susmenționat.

(2) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesității portului măștii de protecție în toate spațiile închise. Art.10 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori; (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70/% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Art.11 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Art.12 - (1) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție. Art.13 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, până la 31.05.2021.

Noi măsuri de relaxare de la 1 iunie

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

 (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Art.14 - (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menținerea interdicției de organizare și desfășurare a competițiilor sportive cu participarea publicului în spații închise, până la 31.05.2021. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.15 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune desfășurarea activității operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. (4) În condițiile stabilite la alin. (1) - (3), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toți participanții să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafață de 4 mp/persoană.

Ce se întâmplă cu piscinele din spaţiile închise

Art.16 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise, până la 31.05.2021. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (3) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Art.17 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfășurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (3)

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (4) În condițiile stabilite la alin. (1) - (2), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Art.18 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora. Pagina 9 din 10 (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune eliminarea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare. Art.19 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în cluburi și discoteci, până la 31.05.2021. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Art.20 - (1) Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise până la data de 31.05.2021. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 50 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (5) În condițiile stabilite la alin. (2) - (4), organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană și cu condiția ca aceștia să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Art.21 - (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. (3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Art.22 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Ştire iniţială: Premierul Florin Cîţu a afirmat că restaurantele şi terasele nu vor rămâne deschise toată noaptea de sâmbătă. El a mai spus că documentul CNSU privind noile măsuri de relaxare este deja finalizat, la fel şi hotărârea de Guvern şi nu rămâne decât ca Executivul să aprobe, în şedinta de vineri seara, decizia.

„Veţi vedea decizia diseară, dar nu vor rămâne toată noapte, asta este clar. Încă nu”, a declarat Florin Cîţu, adăugând că, va anunţa noile măsuri de relaxare aprobate de către Guvern, vineri, de la ora 21.00.

„Avem şedinţa de la 20.30. Voi avea un briefing de la ora 21.00. Deja am pregătit decizia CNSU, hotărârea de Guvern. Nu rămâne decât să le adoptăm”, a explicat premierul. 

Şedinţă de guvern pentru noile măsuri de relaxare

Guvernul are vineri şedinţă, de la ora 20.30, pentru a aproba noi măsuri de relaxare, începând cu data de 15 mai. Printre acestea se numără renunţarea la purtarea măştii în spaţiile deschise, cu excepţia pieţelor, târgurilor şi staţiile de autobuz, eliminarea restricţiilor de circulaţie pe timpul nopţii şi revenirea magazinelor la un program normal de funcţionare.

Întrucât starea de alertă tocmai a fost prelungită pentru 30 de zile, iar Florin Cîţu a anunţat că nu se va renunţa deocamdată la ea, orice măsură de relaxare va trebui să fie prevăzută într-o nouă hotărâre de Guvern.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

florin citu premierul
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024