Primarul general al Capitalei a anunţat că va propune ca toţi managerii să dea un test psihologic înainte de a-şi prelua funcţiile
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va propune ca toţi managerii să dea un test psihologic înainte de a-şi prelua funcţiile, în condiţiile în care, în ultimele zile, atât ea, cât şi conducerea Partidului Social Democrat au fost bombardate cu mesaje de susţinere pentru fostul manager al Circului Globus, Victor Coman, demis în urmă cu patru zile.
De Redactia Observator la 16.01.2017, 14:32Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va propune ca toţi managerii să dea un test psihologic înainte de a-şi prelua funcţiile, în condiţiile în care, în ultimele zile, atât ea, cât şi conducerea Partidului Social Democrat au fost bombardate cu mesaje de susţinere pentru fostul manager al Circului Globus, Victor Coman, demis în urmă cu patru zile.
Edilul general a susţinut că, iniţial, i-a propus fostului manager Victor Coman să îşi dea demisia.
"Ca şi în cazul Colentina - unde înţeleg că nu am demis un manager, ci pe căpitanul Picard, aşa scrie pe Facebook - şi în cazul managerului de la circ eu cred că este vorba de cazuri patologice. Eu voi propune ca toţii managerii să dea test psihologic înainte de a intra în funcţie. Este incredibil să fii un om echilibrat psihic şi să ai astfel de reacţii când ţi-a încetat misiunea. Nu ne-am născut nici primari, nici directori. Trebuie să înţelegem când am greşit şi ne retragem", a spus Gabriela Firea.
"În urma incendiului, au murit 11 animale şi puteau să moară şi oameni. Nu îmi retrag decizia, în ciuda tuturor presiunilor pe care le-am primit în ultima perioadă şi chiar a ameninţărilor din partea domnului manager şi a susţinătorilor săi. Nu reacţionez pozitiv atunci când sunt ameninţată, când sunt hărţuită, când noaptea primesc mesaje pe toate numerele de telefon - şi private, şi profesionale - atât de la domnul director, cât şi de la susţinători, când conducerea partidului din care fac parte a fost bombardată pur şi simplu cu mesaje care mai de care, de susţinere pentru un om care se laudă că are un buget mare (...) dar nu a fost în stare să asigure condiţii minime, decente pentru acei îngrijitori şi pentru acele animale", a precizat Firea.