Donald Trump i-a grațiat pe rapperul Lil Wayne și pe fostul consilier Steve Bannon în ultima zi de mandat
Conform tradiţiei din Statele Unite ale Americii, preşedintele încă în exerciţiu, Donald Trump, a graţiat mai mulţi infractori şi inculpaţi, înainte de a-i preda ştafeta noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
De Redactia Observator la 20.01.2021, 20:25- Donald Trump a graţiat mai mulţi inculpaţi în ultima zi ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
- Donald Trump îi predă ştafeta lui Joe Biden, noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Specialiştii se aşteptau ca Donald Trump să se folosească la maxim de această oportunitate şi să-şi graţieze atât anumite rude, cât şi o parte importantă dintre susţinătorii de elită.
Conform CNN, aşteptările specialiştilor au fost confirmate doar într-o oarecare măsură, în condiţiile în care Donald Trump nu s-a graţiat pe sine sau nu şi-a graţiat rudele, dar a graţiat câţiva dintre susţinătorii săi de elită.
În capul listei apar numele lui Steve Bannon şi Elliot Broidy, doi dintre cei mai importanţi strângători de fonduri pentru campaniile lui Trump.
Primul fusese pus sub acuzare că a sustras o mare parte din donaţiile pentru campania "We Build the Wall", iar al doilea a fost acuzat de conspiraţie.
De numele lui Steve Bannon se leagă revolta de la Capitoliu de la începutul acestui an, afaceristul fiind bănuit că a finanţat gruparea de susţinători a lui Donald Trump care a luat cu asalt clădirea din Washington.
Ofiţer israelian, acuzat de spionaj, graţiat de Donald Trump
Elliot Broidy era bănuit că ar fi intervenit pe lângă administraţia Trump în favoarea unui miliardar străin, în schimbul unei sume uriaşe de bani.
Au fost iertaţi şi doi rapperi celebri, Lil Wayne şi Kodak Black, ambii puşi iniţial sub acuzare, în cazuri separate, pentru posesie ilegală de armă de foc.
Au mai fost graţiaţi Paul Erickson, fostul iubit al spioanei ruse Maria Butina, Robin Hayes, politician acuzat de dare de mită, Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit, acuzat de comiterea mai multor infracţiuni federale, William Walters, unul dintre cei mai de succes pariori din Las Vegas, şi Aviem Sella, ofiţer al forţelor aeriene din Israel acuzat de spionaj în Statele Unite ale Americii.