Răzvan, băiatul de 13 ani care s-a sinucis într-un grajd din Vaslui, posibilă victimă a jocului "Balena albastră"
Un băiat de 13 ani a fost găsit fără suflare chiar de asistentul maternal care îl creştea de la 4 ani. S-a sinucis, un gest care ridică o mulţime de întrebări, deocamdată fără răspuns. Familia în grija căreia se afla nu exclude ca moartea să fi fost provocată de jocul Balena albastră, unde provocarea supremă e chiar sinuciderea.
De Clara Mihociu la 09.09.2021, 21:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Nimeni din familia care îl luase pe Răzvan în plasament nu îşi închipuia că băiatul pe care îl ştiau la joacă în curte avea să fie găsit fără suflare chiar în grajdul casei. Când a dat de el, asistentul maternal care îl creştea de la patru ani a avut un şoc.
Tanța Miron, Asistent Social Dodești: Soțul asistentului maternal m-a sunat, m-a sunat că nu mai erau în stare să sune niciunde, apoi eu am sunat la 112.
O moarte prematură şi absurdă, care a şocat întreaga comunitate. Din exterior, totul părea să fie bine.
Tanța Miron, Asistent Social Dodești: Era foarte iubit, era iubit și de asistentul maternal și de către copiii asistentului maternal. Cuminte, foarte comunicativ, zâmbăreț, tot timpul avea zâmbetul pe față și foarte respectuos.
Protecţia Copilului nu a sesizat ceva în neregulă la ultimul control
Ultima vizită a asistenţilor de la Direcţia pentru Protecţia Copilului a fost în urmă cu o săptămână. Nici ei nu au remarcat ceva în neregulă.
Irina Cîmpeanu, purtător de cuvând DGASPC Vaslui: Nu a dat semne de tristeţe, îngrijorare, apăsare, nimic care să prezică un astfel de eveniment.
Clara Mihociu, reporter Observator: Copilul provenea dintr-o familie dezorganizată, cu mai mulți frați și fuseseră neglijați. Acesta fusese trimis în această familie de asistenți de la vârsta de 4 ani. In cei 9 ani cât a stat aici niciodată nu au fost sesizate probleme nici în familie și nici în cazul său nici de către cei de la Direcția pentru Protectia Copilului și nici de către asistenta socială din comuna.
O dramă ascunsă sau provocarea "Balenei albastre"
Psihologii spun că băiatul putea ascunde drame de care ceilalţi n-aveau cum să ştie.
Ioan Gotcă, psiholog: Putea fi orice conflict care să genereze această dorință de a scăpa de presiunea pe care o suporta.
Unul dintre fiii asistentului maternal nu exclude ca moartea băiatului să fi fost provocată de "Balena albastră", un joc online pe care îl poţi câştiga doar dacă te sinucizi.
"În momentul când poliţia o să deschidă telefonul şi toate astea, o să vadă dacă e din vina asta"
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.