REVOLUŢIE LA RATB. Începând de azi, călătorii vor fi CONTROLAŢI la urcarea în mijloacele de transport!
Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) schimbă parţial modalitatea de control, astfel că, începând de azi, în orele de vârf, echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie.
De Redactia Observator la 07.07.2017, 12:42Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) schimbă parţial modalitatea de control, astfel că, începând de azi, în orele de vârf, echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie.
Potrivit unui comunicat al RATB, Regia a iniţiat un proiect-pilot privind schimbarea parţială a procedurii de control, în sens preventiv, pentru a veni în sprijinul călătorilor şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra necesităţii achitării călătoriei.
Acest nou mod de control va fi aplicat începând de vineri, 7 iulie 2017.
"Astfel, în orele de vârf (în intervalele 6:00 - 9:00 şi 17:00 - 19:00), echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie, îndrumându-i către centrele de vânzare pe cei care nu deţin titluri valabile. În afara intervalului orar menţionat, activitatea de control se va desfăşura normal", precizează compania publică de transport urban.
La sfârşitul lunii iulie, după încheierea proiectului-pilot, vor fi făcute evaluări pentru a stabili măsurile care urmează a fi luate în continuare.
Ce mai puteţi citi pe OBSERVATOR.TV:
Se schimbă legea RCA! Ce se va întâmpla cu plăcuţele de înmatriculare din 12 iulie
78 de MORŢI şi zeci de RĂNIŢI, într-un GROAZNIC ACCIDENT de camion! IMAGINI DRAMATICE
Se va întâmpla din septembrie! MARELE ANUNŢ făcut de Victor Ponta
BNR a pus în circulaţie o nouă MONEDĂ! Ce valoare are şi cum arată