Românii înlocuiesc friptura de porc cu caviar sau homar, în noaptea de Revelion: "E normal să îţi permiţi puţin lux măcar la sărbători importante"
Sătui de sarmale şi friptură de porc, în noaptea de Revelion ne răsfăţăm. Restaurantele au pregătit meniuri moderne cu stridii, caviar sau homar. Evident, şi băutura trebuie aleasă cu grijă. Specialiştii recomandă să avem pe masa dintre ani toate cele trei tipuri de vin: alb, roşu şi rose.
De Redactia Observator la 27.12.2022, 20:38Românilor le place mâncarea tradiţională, dar doar de Crăciun. De revelion, spun patronii restaurantelor, clienţii caută meniuri moderne şi rafinate.
Cosmin Ghina, manager restaurant: Am fost puţin reticenţi la început, dar să ştii că românii primesc cu braţele deschise astfel de meniuri şi le caută din ce în ce mai mult. S-a dus trendul de la clasic către modern şi chiar caută ceva deosebit pentru seara de Revelion.
Astfel, în meniurile de revelion ale multor restaurante găsim caviar, stridii, homar, vită wagyu, foie gras sau preparate cu trufe.
Dumitru Bucsă, chef: E normal să îţi permiţi puţin lux măcar la sărbători importante, să cheltui puţin mai mult şi să ai ceva fineţe în farfurie şi pe masă. De revelion mâncăm puţin mai lejer decât de Crăciun. Venim la nici o săptămână după ce a fost Crăciunul, când ne-am înfruptat din toate.
- Cinci sarmale ne ”costă” două ore de alergare. Antrenorii de fitness dezvăluie cum dăm jos kilogramele luate...
- Cât de mult influențează paharele gustul băuturilor. Cum le alegem corect: "Paharul face diferența în ce...
- Nu există masă de Crăciun fără preparate tradiţionale. "Tradiţia este să se consume porc. Cea mai bună...
Se ţine cont, evident, şi de superstiţii. Nu va lipsi peştele, dar puiul va fi evitat de chefi.
Dumitru Bucsă, chef: Să nu mai mâncăm porc, să fie pasăre, dar nu pui, pentru că avem noi superstiţia să nu fie pui pe masă, avem pulpă de raţă. Gătită la cuptor, eu o gătesc la o temperatură joasă, timp de 3 ore. Asta înseamnă că textura ei va fi să poată fi servită şi cu lingura, nu doar cu furculiţa şi cuţitul.
Ce bem de Revelion
Dar ce bem de revelion? Specialiştii spun că ar trebui să evităm băuturile spirtoase.
Eugen Telișcă, somelier: Alcoolul din tărie ne agresează papilele gustative şi apoi nu mai înţelegem nimic din mâncare şi atunci o să mergem doar pe partea de vinuri, nu şi pe cea de alcool.
Regula vin alb la carne albă şi vin roşu la carne roşie nu mai e obligatoriu de respectat, spun somelierii, pentru că este extrem de importantă garnitura de lângă carne. În schimb, desertul merge cu un pahar de vin rose.
Eugen Telișcă, somelier: Recomandarea ar fi să avem patru vinuri pe masă: alb, rose şi roşu. Vin efervescent pentru deschiderea mesei şi vinuri liniştite pentru preparatele de bază.
Iar, la miezul nopţii, trebuie să ciocnim un pahar de vin spumant. Sau şampanie, cum îi spun mulţi. Doar că şampania este doar cea care provine din regiunea franceză Champagne.