Traficul pe Podul Prieteniei a fost reluat pe o singură arteră. Timpul de așteptare este de 5 ore
O explozie urmată de un accident a dat peste cap traficul în Vama Giurgiu în această dimineaţă.
Circulaţia a fost oprită pentru câteva ore după ce un camion înmatriculat în Turcia a rămas fără o roată şi a ajuns în parapeţii de pe marginea podului. În prezent, traficul pe Podul Prieteniei a fost reluat pentru autoturisme, pe o singură arteră.
Cu puțin înainte de ora 10.00, traficul pe Podul Prieteniei din PTF Giurgiu a fost reluat pentru autoturisme, pe o singură arteră, după accidentul care a avut loc în timpul nopții, informează Poliția de Frontieră din România.
Comform site-ului Poliţiei de Frontieră, la Giurgiu timpul de aşteptare este de cinci ore, iar la Zimnicea, indicat ca rută alternativă, este de două ore.
Traficul la vama Giurgiu, reluat pentru autoturisme, pe o singură arteră
Astfel, vehiculele de mici dimensiuni vor circula alternativ, din ambele sensuri.
- Cum îşi spală Poliţia imaginea după lanţul erorilor care au dus la tragedia din 2 Mai
- Trafic oprit la vama Giurgiu, după ce un TIR care trecea în Bulgaria a lovit parapeţii Podului Prieteniei
- Mesajul cutremurător al colegei lui Sebastian, tânărul ucis de şoferul drogat la 2 Mai: "D-aia plecăm din...
În prezent, traficul se desfășoară în continuare cu greutate, iar polițiștii de frontieră le recomandă persoanelor care intenționează, în perioada imediat următoare, să ajungă în Bulgaria să evite PTF Giurgiu și să tranziteze frontiera prin celelalte puncte de frontieră deschise în regim internaţional cu țara vecină.
Crculația rutieră a fost blocată total pe DN 5, localitatea Giurgiu, județul Giurgiu, pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, din cauza unor defecțiuni tehnice produse asupra unui TIR care circula pe sensul de ieșire din țară. În jurul orei 03:00, autocamionul inmatriculat in Turcia a lovit un rost de dilatare pe partea bulgară a podului şi apoi un parapet. Pentru că există scurgeri de carburant, la faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale din cadrul ISU Giurgiu, iar în jurul orei 6.00 au sosit şi utilaje din Bulgaria pentru eliberarea carosabilului.