Un mort şi 5 răniţi în urma unui accident teribil în Teleorman. Elicopterul SMURD, chemat în ajutor
O persoană a decedat şi alte cinci au fost rănite în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara pe E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleorman.
De Redactia Observator la 14.09.2024, 21:14Potrivit ISU Teleorman, accidentul a avut loc între două autoturisme, pe E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești Vlașca.
În sprijinul echipajelor medicale a fost solicitat elicopterul SMURD
Cinci victime anunțate, dintre care două încarcerate. În urma accidentului, una dintre persoanele încarcerate a murit, iar cealaltă, conștientă și cooperantă, politraumatizată, a fost dusă la spital. Persoana rănită a primit primul ajutor de la echipajele medicale, a fost stabilizată și preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca, din București.
Se intervine cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru echipaje SAJ. În sprijinul echipajelor medicale va veni și elicopterul SMURD.