Un poliţist din Argeş a murit în drum spre casă, după ce s-a răsturnat cu maşina. Marian avea 42 de ani şi era tată a doi copii
A murit în drum spre casă. Sfârşit tragic pentru un poliţist de 42 de ani, din Argeş. Bărbatul care lucra în Câmpulung se îndrepta, marţi noapte, spre casă, în Curtea de Argeş, când pe raza localităţii Mușătești a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga şi s-a răsturnat. Nu este exclusă posibilitatea ca omul legii să fi adormit la volan.
De Monica Palade la 01.06.2022, 13:59„În cursul nopții precedente, polițișții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier produs pe DN 73C, în urmă căruia un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
A murit în drum spre casă
Din primele verificări efectuate de polițișții Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe raza localității Mușătesti, din direcția Mușătesti spre Valea lasului, la intrarea într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. Acesta a fost declarat decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment s-a produs.”, anunţă IPJ Argeş.
Marian avea 42 de ani şi era tată a doi copii, o fată de 17 ani şi un băiat de 11 ani. Era originar din Curtea de Argeș, lucra de doi ani la Serviciul Judiciar, Investigatii Criminale, din cadrul Poliției Câmpulung.