Vacanţa de Rusalii 2023. Hotelierii de la munte şi de pe litoral au pregătit oferte pentru toate buzunarele
De mâine începe vacanţa. Urmează cinci zile libere, iar hotelurile de la mare şi de la munte au super oferte. Turiştii sunt tentaţi cu patinaj pe plajă, vânătoare de dinozauri sau bălăceală în parcul acvatic
De Redactia Observator la 31.05.2023, 08:01- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
E un zumzet continuu în agențiile de turism şi forfotă mare în hotelurile de pe litoral care așteaptă vizitatori.
De Ziua Copilului ofertele sunt adaptate pentru cei mici
Florentina Dumitrache - manager hotel: Jocuri interactive, teatru de păpuşi, facepainting, baloane făcute în toate felurile şi după aceea ne îndreptăm şi către adulţi, pentru care am pregătit două seri tematice, o seară grecească şi o seară românească, cu muzică live şi dansuri.
Şi nu e tot.
Raluca Popa - manager hotel: Avem o ofertă specială pentru toţi copiii de până în 12 ani. Beneficiază de cazare şi mic dejun gratuite. Sperăm să avem un grad de ocupare de 90% sau chiar 100.
O cameră dublă, la trei stele în Eforie Nord costă 69 de lei pe noapte. O cameră dublă la trei stele în Venus este 148 lei pe noapte, în vreme ce una în Mamaia pornește de la 132 lei pe noapte. Luca e deja la mare cu părinții și bunica.
Reporter: Ce îţi place ţie să faci cel mai mult când ajungi la mare?
Luca: Să mă bag în apă.
Sorina, mama lui Luca: Este frumos, nici nu ne aşteptam. Călduţ, a fost o zi mai cu nori, cu vânt, cu ploaie puţin, dar e frumos. Nu ne aşteptam.
20 de grade are apa mării. Meteorologii se așteaptă în zilele următoare la vreme numai bună de plajă. Iar dacă vreți să încercați și senzații tari la mare, iată ce am descoperit în Năvodari: Prima din România care patinează pe un patinoar pe plajă.
Reporter: Care sunt condiţiile pentru a patina?
Lucian Marcu - manager plajă: Trebuie să ai la picior de la 26 la 47 şi trebuie să porţi costum de baie. Obligatoriu cu costum de baie.
Andreea Filip, reporter Observator: Un patinoar pe plajă, la doar câțiva pași de mare. Da, da, ați auzit bine – un patinoar direct pe nisip. Are o suprafață de 200 de metri pătrați, o capacitate de 50 de persoane, totul pentru ca turiștii care vin pe litoral să nu ducă lipsa activităților de la munte
Claudiu Loghin, reporter Observator: Nici la munte nu le va lipsi farmecul mării. Și-l vor putea alina în cel mai mare parc acvatic din centrul țării. Aici, un bazin exterior, cu o suprafață de aproape o mie de metri pătrați și nu mai puțin de șapte bazine interioare, cu o suprafață totală de aproape 1100 de metri pătrați îi așteaptă pe turiști, în această vacanță.
Cât costă o vacanţă de Rusalii la munte
O familie cu un copil va plăti pentru patru ore în parcul acvatic 160 de lei, în timpul săptămânii și 180 de lei, în weekend. Parcul dinozaurilor reconstituiți în mărime naturală, de la Râșnov este și el una dintre destinațiile foarte căutate, de 1 Iunie. Costă 116 lei, la fel pentru o familie cu un copil.
Bodgana Balmuș, purtător de cuvânt parc: Avem pregătite spectacole de marionete, teatru de păpuși, pictură pe față.
Tarifele pentru camere sunt de la 250 la 1300 de lei, pe noapte.
Dan Manea, administrator pensiune: Le oferim oaspeților, pentru vacanța de 1 Iunie și Rusalii, șase camere matrimoniale, două apartamente și prețurile sunt cuprinse între 250 de lei , camera matrimonială și 350 de lei, apartamentul.
cele mai multe hoteluri și pensiuni de la munte acceptă vouchere de vacanță