(VIDEO) Director de instituţie publică, beat mort, la birou: "Eu sunt Ilie Ghergheş şi nu mă tem de nimeni!"
Ipostază halucinantă în care a fost filmat un director de instituţie judeţeană din Maramureş. Bărbatul zăcea, beat mort în birou său, în timpul programului.
De Redactia Observator la 16.01.2017, 14:05- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Ipostază halucinantă în care a fost filmat un director de instituţie judeţeană din Maramureş. Bărbatul zăcea, beat mort în birou său, în timpul programului, scrie presa locală.
Dr. Ilie Gherheş, directorul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, instituţie de cultură finanţată şi aflată în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, aflat în propriul birou, era într-o stare evidentă şi avansată de ebrietate.
Directorul este filmat de către o doamnă contabilă, aflăm din video, care îl ceartă şi-i aduce aminte ce spune legea, că n-are voie să vină băut sau să bea alcool la birou. Ca răspuns, Ilie Ghergheş cere un coniac şi-o întreabă cât de mult îl iubeşte.
După ce s-a trezit, Ilie Ghergheş a explicat:
„Omule bun, au venit la mine nişte colegi şi un primar, să-i scriu o prefaţă la o lucrare. Eu nici măcar nu eram în birou când au scos o sticlă de horincă şi au împărţit. Eu nu ştiu cât eram de în stare de ebrietate, că pân’ la urmă n-am putut să-i refuz. Era ora 15 şi ceva. Bineînţeles că-mi reproşez… Nu mi se pare normal, nu trebuia să se-ntâmple, asta e! Da’ mai mult ce pot să fac, omule bun? Trebuie neapărat să facem un material pe tema asta?…”, a declarat dr. Ilie Gherheş, directorul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare.