Zboruri externe şi interne au fost anulate!
Mai multe zboruri către Aeroportul Otopeni au fost anulate printre ele numărându-se şi unul de la Timişoara şi unul de la Iaşi. Restul avioanelor au au în continuare întârzieri de până la o oră.
De Redactia Observator la 25.01.2014, 18:34Update 16:45 - Cursa aeriană Iaşi-Bucureşti, cu care Crin Antonescu urma să plece spre Capitală a fost anulată
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, până la ora 15.00, au fost anulate cursele:
Lufthansa 1656/1657 şi 1650/1651 Munchen - Bucureşti - Munchen, 1422/1423 Frankfurt - Bucureşti - Frankfurt, cursa Alitalia 494/495 Roma - Bucureşti - Roma, cursa Austrian Airlines 783/784 Viena - Bucureşti - Viena, cursa Air Serbia 642/643 Belgrad - Bucureşti - Belgrad, cursa LOT Polish Airlines 641/642 Varşovia - Bucureşti - Varşovia, cursa Tarom 605/606 Timişoara - Bucureşti - Timişoara şi zborul Tarom 704 Iaşi - Bucureşti.
Sunt nouă avioane care nu au mai decolat din oraşele din străinătate şi respectiv din Timişoara şi Iaşi.
Au mai fost anulate şi cele opt zboruri de pe Otopeni către Munchen (două), Frankfurt, Roma Viena, Belgrad, Varşovia şi respectiv Timişoara.
Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.
sursă: Mediafax