Cum au adoptat românii merdenelele. Povestea plăcintei împrumutate de la turci și care a devenit gustul copilăriei

Puţine sunt gusturile care ne rămân lipite de suflet o viaţă întreagă. Dar dacă ar fi să punem pe o listă preparatele de care orice român a auzit, atunci sigur merdeneaua ar fi printre primele. Banala plăcintă cu brânză, că e ea din cuptorul bunicii sau de la patiseria din colţ, ne-a astâmpărat foamea din copilărie şi până dincolo de studenţie. Vă invit să-i redescoperim povestea.

• Jumătate de ţară, sub cod galben de vreme severă până sâmbătă seara. Rafalele de vânt depăşesc 50 km/oră

”Plăcinţica modestă, mirosind a şalvari peticiţi, merdeneaua s-a târât, ambiţioasă şi fără scrupule, până la poalele Feleacului, unde a leşinat de bucurie”. Aşa o descria Radu Anton Roman, omul care a reuşit să ne povestească bucătăria românească precum nimeni altul.

Ecaterina Hulea: ”Ca și denumire, ea provine de undeva din zona Dobrogei, de la turci. Turcii folosesc la întinsul foii un sucitor, noi așa îi spunem, dar la ei e un pic mai subțire și se numește merdenea”.

Merdeneaua a trecut graniţe şi a ajuns din Dobrogea până în Ardeal încă de dinainte de Unirea pe care o sărbătorim azi. De la est la vest, şi de la nord la sud, cine ar putea refuza o plăcintă cu brânză, abia scoasă din cuptor.

Cum se prepară merdenelele; o rețetă transmisă din generație în generație

Uleioasă, de are nevoie de trei şerveţele, aşa cum se vinde în orice patiserie de la colţ de stradă. Sau crocantă, cu miros de fum de lemne, aşa cum o scotea bunica din cuptor.

Ecaterina Hulea: ”În bol am pregatit cam 600 de grame de făină, în mijloc am făcut o gaură unde am turnat drojdia înmuiată în lapte la temperatura camerei. Apoi pun un ou, zahăr, un praf de sare și lapte cât cuprinde ca să înmoi toată făina”.

Ecaterina Hulea a învățat reţeta de la mama ei. După ce frământă iute aluatul, pregăteşte umplutura după gust. Cu brânză dulce sau sărată, cu sare, ouă, griş sau chiar cu mirodenii.

Ecaterina Hulea: ”Pentru mirosuri eu am pregătit petale de trandafir din fața casei”.

Românii plecați în străinătate duc dorul merdenelelor

Odată ce aluatul e dospit, se întinde, se taie în formă de pătrat, apoi se împătureşte fiecare colţ. Odinioară, se prăjeau în ulei. Astăzi, se bagă în cuptor.

Ecaterina Hulea: ”Aşezăm cu grijă tava, închidem uşa cuptorului şi eu zic că în 20 de minute merdenele vor fi gata”.

E aproape lege să mănânci merdenelele fierbinţi. Povestea lor a început la sat şi-a devenit faimoasă în marile oraşe. Aici, aproape că nu există intersecţie unde să nu simţi abur cald de aluat cu brânză.

Bogdan și Alexandra au fost plecați din țară câțiva ani şi au dus dorul merdenelelor cum numai România are.

Bogdan: ”O plăcere nevinovată. Îmi amintește de bunica, de casa bunicii, de fapt, mirosul plăcintei coapte cu brânză”.

Alexandra: ”Cele mai bune sunt făcute de bunici. Acasă, la țară. Un gust pe care nu ai cum să-l uiţi”