Antena LIVE

Curs valutar

40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric. Temperaturile au scăzut în toată țara, iar la Kiev a nins

Dmitro Saharuk, directorul operatorului ucrainean de energie electrică DTEK, a declarat pentru televiziunea ucraineană că "în medie, aproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric la ora actuală", potrivit CNN. Iar bombardamentele nu se opresc. Cel puţin patru persoane au murit în regiunea Zaporojie din Ucraina şi mai mulţi oameni au fost răniţi într-un atac la Dnipro, în urma unor noi atacuri ale armatei ruse.

De la 17.11.2022, 17:55
WhatsApp
40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric. Temperaturile au scăzut în toată țara, iar în Kiev a nins Oleg Pereverzev/Global Images Ukraine via Getty Images

Saharuk a mai spus că "ruşii au cauzat daune foarte grave instalaţiilor de transport - acestea sunt substaţii care transmit energie electrică dintr-un cartier în altul - prin care este furnizat curent electric în mai multe regiuni din centru şi vest". El a precizat că una dintre centralele termice ale companiei a fost, de asemenea, avariată şi în prezent nu mai funcţionează.

"În toată ţara există programe de oprire de urgenţă. Unele regiuni au resurse extrem de limitate, iar situaţia va continua până când vor începe lucrările de reabilitare", a adăugat el. "Lucrările de reparaţie au început deja, parţial, resturile echipamentelor distruse trebuie îndepărtate, iar teritoriul deminat", a arătat oficialul, potrivit news.ro.

Penele de curent din Ucraina ar putea ține câteva zile

El a avertizat cu privire la perspectiva unor pene de curent electric ce vor ţine câteva zile. "Acum trebuie să fim pregătiţi, pentru că s-ar putea să nu existe electricitate zile întregi. Nu vorbim despre întreruperi programate de curent, ci despre alimentare. Şi, din păcate, numărul de ore în care aceste surse de alimentare vor fi pornite va fi foarte scurt, 2-3 ore maximum", a punctat Saharuk.

Declaraţiile lui Saharuk au venit pe măsură ce temperaturile au scăzut în toată Ucraina, iar în Kiev a nins pentru prima dată în această iarnă. DTEK Group este un investitor privat, lider în sectorul energetic al Ucrainei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ucraina curent electric energie electrica bombardamente razboi rusia
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025