Acord istoric între Franța și Olanda pentru rezolvarea unei dispute teritoriale care datează din secolul XVII
Franţa şi Olanda au semnat sâmbătă un acord istoric care delimitează frontiera între cele două ţări pe Insula Saint-Martin (Antile), a cărei extremitate de est era contestată, relatează AFP. Acest acord a fost semnat din partea Franţei de către ministerul francez de Interne şi al teritoriilor de peste mări Gérald Darmanin, iar din partea Olandei de către premierul Guvernului autonom Sint Maarten Silveria E. Jacobs, transmite News.ro.
De Redactia Observator la 27.05.2023, 18:40"Acest acord istoric va contribui la faciltarea procesului de reconstrucţie a insulei, foarte grav afectată de uraganul Irma, în 2017", anunţă într-un comunicat Ministerul francez de Interne.
Documentul precizează "trasarea frontierei, menţinând principiul liberei circulaţii a bunurilor şi persoanelor, instituit prin Acordurile de la Concordia din 23 martie 1648". El "instaurează o Comisie Mixtă de monitorizare şi întreţinere a frontierei".
Potrivit ministerului francez, cu sediul în Place Beauvau, el "ilustrează excelenţa relaţiilor de prietenie care unesc Franţa şi Olanda, care doresc să-şi consolideze cooperarea încrezătoare pe Insula Saint-Martin, dar şi voinţa împărtăşită a Consiliului Teritorial Saint-Martin şi al Guvernului autonom Sint Maarten de a continua dezvoltarea legăturilor lor strânse şi proiectelor comune de cooperare transfrontalieră".
Un conflict istoric
Gérald Darmanin era însoţit de către ministrul delegat însărcinat cu Teritoriile de peste mări, Jean-François Carenco. Cei doi membri ai Guvernului francez urmau să efectueze apoi la Saint-Barthélémy, cealaltă insulă din nordul Antilelor franceze. Insula Saint-Martin este împărţită în două - la nord o comunitate franceză de peste mări, iar la sud un stat dependent de regatul olandez, Sint Maarten. Acordul semnat este menit să clarifice o separare la Oyster Pond, pe coasta de est a insulei.
Marina acestui port de agrement făcea obiectul unui diferend de suveranitate din cauza impreciziei, în acest loc, a trasării frontierei prin Acordul de la Concordia, semnat de francezi şi olandezi după plecarea spaniolilor. În pofida înfiinţării în 2017 a unui Comitet de pilotare francezo-olandez în vederea coordonării eforturilor de reconstrucţie în urma uraganului Irma, au persitat dezacorduri în privinţa gestionării golfului.
Frontiera trversează de-acum "mijlocul apei, dând astfel o cotă egală de apă ambelor maluri", a salutat premierul Sint Maarten, Silveria Jacobs.
Acordul "va permite definirea în mod precis şi clar a frontierei noastre", "menţinând totdată libera circulaţie stabilită prin Tratatul de la Concordia", a salutat preşedintele comunităţii Saint-Martin, Louis Mussington. Soluţionarea acestui conflict teritorial "va deschide calea unei relansări economice şi urbanistice atât de mult aşteptată" de către locuitorii acestui teritoriu foarte sărac, afirmă el într-un comunicat.