Ajutorul românilor pentru ucraineni văzut prin ochii presei străine. Cum relatează jurnaliştii din alte ţări situaţia de la graniţele României
Graniţele României sunt acum imaginea solidarităţii. Iar ochii lumii întregi sunt îndreptaţi spre ce se întâmplă la intrarea la noi în ţară. Zeci de jurnalişti străini sunt de câteva zile în Vama Siret, principala poartă de intrare a refugiaţilor din Ucraina. Reporterii transmit încontinuu informaţii în ţările lor. Povestesc despre dramele mamelor şi copiilor care au fugit din iad, dar şi despre mobilizarea românilor în faţa acestei catastrofe.
De Redactia Observator la 02.03.2022, 20:39Zeci de echipe de filmare s-au mutat de câteva zile în Vama Siret şi fac din oră în oră transmisiuni live pentru ţările lor, iar imaginile fac înconjurul lumii. Alexia este reporter la o televiziune din Grecia.
Alexia: Am văzut o doamnă care gătea special pentru ei o supă ucraineană pentru ca refugiaţii să se simtă bine, în siguranţă, bineveniţi.
Gina a transmis pentru postul Antenna TV din Grecia. Gerul şi ninsoarea din România nu au reuşit s-o sperie. Au impresionat-o căldura şi solidaritatea românilor.
Gina Stasinopoulou, jurnalist Antenna TV Grecia: Aţi organizat foarte bine totul. Din păcate, ucrainenii vin şi vin şi mi-e teamă că vor continua să vină tot mai mulţi. Ştim că rândul dincolo de graniţă este foarte mare.
- ”Al Treilea Război Mondial a început!” O jurnalistă ucraineană cere plângând ca Occidentul să impună...
- „Ți-e frică!”. Momentul în care o jurnalistă îi reproşează, cu ochii în lacrimi, premierului britanic că...
- Momentul în care o cântăreaţă ucraineană l-a înjurat pe Putin, în direct, în timpul unui interviu
Jurnalişti internaţional uniţi la frontiera dintre România şi Ucraina
Sebastien este reporter la o televiziune din Belgia. A mai fost în România în urmă cu şapte ani să facă un reportaj despre corupţie. S-a întors acum ca să poată vorbi lumii despre dramele refugiaţilor.
Sebastien Rosenfeld: Feţele copiilor sunt foarte impresionant de văzut pentru că sunt feţele războiului.
Şi vecinii bulgari au trimis doi reporteri la Vama Siret. Ivo a ajuns la noi încă din prima zi de război.
Ivo Nikodimov, reporter din Bulgaria: Suntem aici din cauza situaţiei cu refugiaţii care vin din Ucraina spre România şi spre alte ţări. Este o tragedie pentru acest popor. Poveştile sunt foarte dificile, nu am cuvinte.
Deşi obişnuiţi cu subiecte grele şi imagini dramatice, lacrimile mamelor care au păşit în necunoscut, lăsând în bătaia armelor taţi, fraţi, soţi sau iubiţi i-a emoţionat pe jurnalişti. până la lacrimi.