AstraZeneca anunță că a avut o ”întâlnire pozitivă” cu Comisia Europeană, pe tema vaccinului împotriva Covid-19
AstraZeneca a anunțat că în urmă cu o săptămână a avut o întâlnire pozitivă cu Comisia Europeană, referitoare la vaccinul pentru Covid-19, după ce o publicaţie italiană a scris că grupul farmaceutic nu a răspuns unei plângeri a UE într-un termen limită de 20 de zile.
De Ana Maria Ghiarasim la 12.04.2021, 09:55Statele membre ale Uniunii Europene şi compania farmaceutică sunt în contradicţie cu privire la livrarea de vaccinuri, după ce grupul a expediat mai puţin decât este prevăzut în acordul convenit iniţial cu UE.
AstraZeneca, criticată din cauza blocajelor din lanțul de aprovizionare
Cotidianul italian Corriere della Sera a scris duminică că AstraZeneca nu a reacţionat încă la o scrisoare trimisă de Comisie pe 19 martie pentru a se plânge de aprovizionarea cu vaccinuri pentru Covid-19.
"Putem confirma că am răspuns Comisiei în termenul necesar pentru mecanismul de soluţionare a litigiilor şi că echipa noastră a avut o întâlnire în care am colaborat foarte bine cu Comisia, săptămâna trecută", a declarat Matthew Kent, directorul pentru relaţii globale cu mass-media al AstraZeneca, într-un e-mail, scrie news.ro.
Duminică, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că Bruxelles-ul a trimis o scrisoare AstraZeneca, pe 19 martie, numindu-o ”un aviz pentru soluţionarea litigiilor”, adăugând că acesta este un prim pas pentru a se angaja într-un dialog pentru a rezolva problema.
"În această etapă aşteptăm încă elementele necesare ... rămânem în contact cu AstraZeneca pentru a asigura livrarea la timp a unui număr suficient de doze", a spus purtătorul de cuvânt pentru Reuters, fără a elabora.
Conform contractului semnat între UE şi companie, care este public, în cazul în care apare un litigiu, una dintre părţi va notifica mai întâi problema cu o scrisoare. Apoi, după 20 de zile de la notificarea scrisă, părţile ”se vor întâlni şi vor încerca să soluţioneze disputa prin negocieri de bună-credinţă”.
AstraZeneca a livrat în UE doar 30,12 milioane de doze, din 120 de milioane, câte erau prevăzute în contract
Conform contractului semnat pentru vaccinurile Covid-19, statele Uniunii Europene se aşteptau să primească de la AstraZeneca 120 de milioane de doze până la sfârşitul lunii martie, dar compania a furnizat doar 30,12 milioane de doze, potrivit Corriere.
Purtătorul de cuvânt al AstraZeneca nu a comentat datele referitoare la furnizare.
Având în vedere extinderea epidemiei în multe ţări europene şi problemele apărute în campaniile de vaccinare, unele guverne au arătat o iritare crescândă faţă de grupul farmaceutic.
”În mod vădit, ei (AstraZeneca) nu şi-au onorat angajamentele şi astfel, într-un anumit fel, şi-au bătut joc de noi europenii”, a declarat duminică ministrul francez al Afacerilor Europene, Clement Beaune, la televiziunea LCI.
Beaune a spus că scrisoarea UE către grupul anglo-suedez ar putea duce chiar la o bătălie în instanţă.
”Am trimis o notificare oficială în ultimele zile, este începutul unei posibile proceduri judiciare dacă compania nu remediază lucrurile”, a spus el, adăugând că exercitarea unei presiuni asupra companiei pentru a accelera producţia în Europa pare a fi o opţiune mai bună în comparaţie cu începerea unui proces legal, care ar necesita timp.
România nu renunță la vaccinul AstraZeneca
România a anunțat că va continua vaccinarea cu AstraZeneca. Asta deşi mai multe state europene l-au interzis unor categorii de vârstă. Doar persoanele care după prima doză au făcut cheaguri de sânge nu vor primi acest ser şi la rapel. În centrele din ţară, numărul celor care se încumetă să se imunizeze cu AstraZeneca scade de la zi la zi.
”Se continuă vaccinarea cu vaccinul e la AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă. Persoanele imunizate cu doza unu vor primi rapel cu acelaşi vaccin. Cei care fac tromboze au contraindicaţie de vaccinare cu AstraZeneca”, a precizat Valeriu Gheorghiță, cordonatorul campaniei de vaccinare, într-o declarație de presă după anunțul Agenţiei Europene a Medicamentului referitor la legătura dintre vaccinarea cu AstraZeneca şi posibile cazuri de tromboze.