Antena LIVE

Curs valutar

Boris Johnson îl avertizează pe Macron împotriva "oricărei tentative de a negocia acum" cu Rusia

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe preşedintele francez Emmanuel Macron împotriva tentativei de a se recurge la o soluţie negociată "acum" în Ucraina, subliniind că un astfel de scenariu riscă să prelungească "instabilitatea mondială", a indicat Downing Street, potrivit Agerpres.

De la 26.06.2022, 21:12
WhatsApp
Boris Johnson îl avertizează pe Macron împotriva "oricărei tentative de a negocia acum" cu Rusia Profimedia Images

În cursul unei întâlniri în marja summitului G7 (Grupul celor mai puternice şapte economii ale lumii: SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie) la Elmau (Bavaria superioară), cei doi lideri "au convenit că acesta este un moment critic pentru evoluţia conflictului şi că este posibil să se schimbe cursul războiului", a indicat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, precizând că ei s-au pus de acord să "întărească" sprijinul militar pentru Kiev.

"Premierul a subliniat că orice tentativă de a reglementa conflictul acum nu ar face decât să provoace o instabilitate de durată şi să-i dea lui Putin dreptul de a manipula ţările suverane şi pieţele internaţionale la nesfârşit", a adăugat el.

Contrar lui Emmanuel Macron, Boris Johnson refuză orice fel de dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin, pe care îl califică drept "dictator", de la începutul invaziei ruse în Ucraina la sfârşitul lunii februarie.

Într-un interviu pentru media britanice, Boris Johnson a apreciat că Occidentul trebuie să aibă la summitul G7, care va fi urmat de summitul NATO la Madrid, "discuţii foarte, foarte deschise" pe tema implicaţiilor războiului şi ale sancţiunilor în special asupra inflaţiei pentru a " proteja unitatea" afişată până în prezent.

"Va exista în mod real o anumită oboseală la nivelul populaţiei şi al claselor politice", a apreciat premierul britanic, recunoscând o "anume anxietate" cu privire la acest subiect.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

boris johnson emmanuel macron negocieri rusia
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025