Antena LIVE

Curs valutar

Bulgaria, avertisment pentru Gazprom cu privire la oprirea livrărilor de gaze ruseşti. Ministrul de externe anunţă că ţara sa nu va negocia sub presiune

Bulgaria a plătit pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie şi oprirea aprovizionării va reprezenta o încălcare a actualului contract cu Gazprom, le-a spus jurnaliştilor ministrul Energiei, Alexander Nikolov, transmite Reuters.

De la 27.04.2022, 17:15
WhatsApp
Bulgaria, avertisment pentru Gazprom cu privire la oprirea livrărilor de gaze ruseşti Shutterstock

Bulgaria este puternic dependentă de gazele ruseşti, însă ministrul Energiei spune că ţara sa are suficiente resurse alternative pentru perioada următoare. "Ieri am primit o scrisoare de la Gazprom Export, sprin care se anunţa suspendarea livrărilor de gaze naturale către Bulgaria", spunea Alexander Nikolov.

Ministrul Energiei spunea însă dimineaţă că ziua de livrări începe la ora 9 şi abia atunci vor vedea dacă suspendarea se întâmplă şi în practică. Informaţiile au fost însă infirmate ulterior de Bulgartransgaz.

Chiar şi-aşa, Nikolov a declarat că a oferit cantităţi alternative de energie pentru perioada următoare şi că cel puţin o lună stocurile de gaze pentru facilităţile critice precum spitalele sunt suficiente. 

Ministrul a lăsat să se înţeleagă că motivul suspendării este reprezentat de metoda de plată, după ce Rusia a cerut ca aceasta să fie efectuată în ruble. "Procedura de plată în doi paşi propusă de Rusia reprezintă un risc semnificativ. În practică, am pierde controlul asupra banilor noştri când plătim în dolari americani, pentru că banca rusă este responsabilă pentru conversia în ruble şi nu există claritate în ceea ce priveşte rata de schimb", a explicat Nikolov, conform Novinite.com.

Pe acelaşi subiect

Bulgaria nu va ceda presiunilor

Bulgaria va urmări poziţia Comisiei Europene care cere statelor să nu plătească în ruble pentru gazele ruseşti, aşa cum a cerut preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat Nikolov.

"În mod evident, gazele naturale sunt folosite ca armă politică şi economică, din punct de vedere legal şi al tranzacţionării Bulgaria nu a încălcat cu nimic înţelegerea. Cât timp sunt eu ministru şi sunt responsabil de asta, Bulgaria nu va negocia sub presiune şi cu capul plecat. Bulgaria nu cedează şi nu se vinde pentru niciun preţ. Livrările de gaze nu pot fi garantate, dar asta nu înseamnă că Bulgaria nu va putea face faţă acestei situaţii", a mai spus Nikolov.

Miercuri, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria, deoarece Sofia nu a plătit în ruble pentru livrarea combustibilului. Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti. 

Nikolov a comentat şi despre livrările de gaze către Serbia şi Ungaria care trec prin conducte ce traversează Bulgaria. "Cu privire la Serbia şi Ungaria, Bulgaria este un partener loial al ţărilor vecine. Bulgaria nu este Rusia. Când avem oportunitate, vom ajuta ţările vecine. Nu vom crea probleme artificiale în aceste ţări", a spus ministrul Energiei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bulgaria gaze rusia gazprom
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024