Cancelarul austriac Karl Nehammer, confirmat pozitiv cu Covid. Era vaccinat cu trei doze
Cancelarul austriac Karl Nehammer a fost testat vineri pozitiv covid-19 şi pare că a fost infectat de către un membru al echipei sale de securitate.
De Redactia Observator la 07.01.2022, 20:25Nehammer nu prezintă simptome, pentru moment, şi lucrează de acasă, unde a fost plasat în carantină, potrivit Cancelariei, care precizează că şeful Guvernului austriac a fost vaccinat complet şi cu un ”booster” şi că soţia şi copii lor au fost testaţi negativ, scrie news.ro.
”Nu există niciun motiv de îngrijorare, sunt bine”, declară Nehammer, citat într-un comunicat de Cancelarie. ”Îndemnul meu este să vă vaccnaţi, inclusiv cu un «booster», care să vă protejeze împotriva unei îmbolnăviri grave”, îndemană el.
Cancelarul austriac a fost testat pozitiv
Nehammer, testat negativ covid-19 miercuri, pare că s-a infectat miercuri seara de la un membru al echipei sale de securitate, testat de asemenea pozitiv covid-19. Cancelarul a participat joi la o reuniune în care s-a decis o însăprire a restricţiilor, iar apoi la o conferinţă de presă.
Cancelaria precizează că acesta a purtat o mască de protecţie de tip FFP2 în timpul reuniunii, însă toate persoanele care s-au aflat în contact cu Nehammer au fost contactate.
Participanţii la conferinţa de presă erau despărţiţi de ecrane de plexiglas, iar cancelarul s-a aflat la o distanţă suficientă de jurnalişti care purtau, la rândul lor, măşti de tip FFP2, potrivit aceleiaş surse.