Cannes 2024. Premieră istorică: trofeul pentru cea mai bună actriță, împărțit de 4 actrițe din filmul Emilia Perez
Cel mai prestigios festival de film din lume şi-a desemnat câştigătorii. După 12 ani, un regizor american a reuşit să sufle statueta Palme d'Or realizatorilor europeni cu pelicula "Anora", despre viaţa lucrătorilor sexuali. 2024 a mai adus o premieră în istoria festivalului: trofeul pentru cea mai bună actriță a fost împărțit de cele patru personaje principale feminine din filmul Emilia Perez, printre care şi Selena Gomez. Pe scenă a urcat şi legendarul regizor George Lucas, care a primit un premiu onorific.
De Redactia Observator la 26.05.2024, 21:10Premiul Palme d'Or merge către ,,Anora" de Sean Baker!
Marele câştigător din acest an al Festivalului de Film de la Cannes este un film despre o tânără dansatoare exotică ce se întâlneşte cu fiul unui oligarh şi urmează să se căsătorească cu el în Las Vegas. Căsnicia stârneşte însă furia familiei tânărului. Regizorul american a fost deopotrivă suprins şi copleşit de emoţie, mai ales că este primul cineast american care câștigă un Palme d'Or în ultimii 12 ani.
Marele Premiu al Juriului a ajuns la pelicula "All We Imagine as Light", de Payal Kapadia. Este primul film indian care intră în competiție în ultimii 30 de ani.
Premiul Palme d'Or merge către ,,Anora" de Sean Baker
- Cannes 2024. Pelicula "Anora" de Sean Baker a câştigat Palme d'Or. Lista completă a filmelor premiate
- Cannes 2024. Filmul românesc ''Trei kilometri până la capătul lumii'', regizat de Emanuel Pârvu, a câştigat...
- Documentarul Nasty, proiectat la Cannes 2024. Ce nume mari i-au fost alături lui Ilie Năstase la premieră
Premiul Special de la Cannes a mers la regizorul iranian Mohammad Rasoulof, care a fugit din ţară cu câteva zile înainte de începrea festivalului pentru a scăpa de închsioare. O parte din filmul său "The Seed of the Sacred Fig" a fost filmată în secret.
Ceremonia de final l-a adus pe scenă şi pe regizorul George Lucas, celebru pentru "Războiul Stelelor" și "Indiana Jones", care a primit un premiu onorific de la prietenul său vechi, Francis Ford Coppola.
O premieră pe Croazetă, trofeul pentru cea a mai bună actriţă a fost împărţit la patru.
Premiul de interpretare feminină: premiu la comun pentru actriţele din Emilia Perez. Karla Sofia Gascon, Selena Gomez, Adriana Paz, Zoe Saldana. Filmul românesc "Trei kilometri până la capătul lumii", în regia lui Emanuel Pârvu, a primit premiul Queer Palm. Trofeul a fost acordat în afara competiţiei oficiale.
Un incident neobişnuit înaintea galei de premiere a avut loc pe covorul roşu. Actriţa Massiel Taveras a îmbrâncit o femeie de la pază pentru că nu a fost lăsată să îşi etaleze rochia pe care era pictat chipul lui Iisus.