Centre de "REEDUCARE" pentru HOMOSEXUALI! Trei oameni ar fi murit deja, în urma TORTURILOR inimaginabile la care ar fi fost supuşi
Un loc în care homosexualii sunt torturaţi şi supuşi unor tehnici de "reeducare" greu de imaginat. Bătuţi până la moarte, supuşi unor chinuri îngrozitoare, bătuţi până la moarte. S-ar întâmpla în Cecenia, potrivit jurnaliştilor britanici.
De Redactia Observator la 11.04.2017, 19:38Un loc în care homosexualii sunt torturaţi şi supuşi unor tehnici de "reeducare" greu de imaginat. Bătuţi până la moarte, supuşi unor chinuri îngrozitoare, bătuţi până la moarte. S-ar întâmpla în Cecenia, potrivit jurnaliştilor britanici.
Daily Mail scrie că există informaţii potrivit cărora cel puţin 100 de oameni, cu această orientare sexuală ar fi fost "internaţi" în acest "centru de reeducare" şi supuşi unor tratamente extreme.
Trei persoane chiar ar fi murit în urma calvarului trăit în lagărul cecen.
Novoya Gazeta relatează că autorităţile cecene ar fi amenajat, de fapt, mai multe lagăre de concentrare unde homosexualii sunt internaţi cu forţa. Sunt puşi, în urma chinurile suferite, să jure că îşi vor schimba orientarea sexuală.
Unul din aceste centre s-ar afla într-o fostă bază militară a oraşului Argun.
“Persoanele gay au fost încarcerate acolo şi ne luptăm să obţinem eliberarea lor. Mulţi au preferat însă să plece din regiune”, declară Svetlana Zakarova, din cadrul LGBT Rusia.
“Câteva persoane care au reuşit să evadeze au povestit că, într-o singură încăpere, sunt înghesuiţi 30-40 de oameni. Li se aplică şocuri electrice şi sunt bătuţi îngrozitor, în unele cazuri până la moarte”, adaugă Zakarova.
Unul dintre prizonieri a mai povestit că a fost forţat, luni de zile, să plătească un fel de taxă de protecţie poliţiştilor pentru a nu fi ucis în lagăr.
“Nu putem decât să solicităm autorităţilor ruse să investigheze aceste acuzaţii. Homosexualii din Cecenia au o viaţă cumplită şi sunt persecutaţi, dar se tem să povestească despre asta”, spune şi Alexander Artemyev, din cadrul Amnesty International Russia.
Potrivit unor zvonuri, neconfirmate însă oficial, printre deţinuţi s-ar afla mai multe vedete de televiziune şi câţiva lideri religioşi proeminenţi.
Persecutarea homosexualilor ar fi fost ordonată chiar de către preşedintele Ramzan Ahmatovici Kadîrov, unul din aliaţii cheie ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
Kadîrov, care a decis să introdusă legile islamice în regiunile majoritar musulmane, a mai fost acuzat şi în trecut de numeroase încălcări ale drepturilor omului.