Antena LIVE

Covid-19, comparat cu gripa spaniolă din 1918

Chiar dacă, în unele ţări, epidemia de Covid-19 pare să se stingă, ea poate reveni în forţă la toamnă, aşa cum s-a întâmplat cu gripa spaniolă, acum mai bine de o sută de ani.

De la 27.06.2020, 12:40

Este răspunsul unui expert pentru cei ce susţin că, în Italia, virusul este pe cale să fie învins. Victoria nu va fi obţinută decât prin găsirea unui vaccin care să fie distribuit în toată lumea.

Italia a fost una din ţările cel mai greu lovite de noul coronavirus. Dar, în prezent, numărul noilor cazuri zilnice este mai mic ca în România iar secţiile de terapie intensivă nu mai sunt sufocate de numărul pacienţilor.

Un grup de medici italieni afirmă, într-o scrisoare, că starea de urgenţă a luat sfârşit. Dar un alt expert italian îi avertizează că se înşală.

Ranieri Guerra: Se poate compara, dacă ne întoarcem în timp, cu gripa spaniolă. Vă reamintesc că gripa spaniolă a avut exact aceeaşi evoluţie ca şi Covid. A scăzut în intensitate în timpul verii pentru a reveni, cu multă ferocitate, în septembrie şi octombrie. Şi a ucis 50 de milioane de persoane în cel de-al doilea val.

Specialistul de la OMS adaugă că Italia este pregătită să vaccineze întreaga sa populaţie. În câteva ţări sunt testate potenţiale vaccinuri dar, deocamdată, nu se ştie dacă vor fi într-adevăr eficiente şi lipsite de efecte secundare negative.

Soumya Swaminathan: Suma de care coaliţia pentru vaccin are nevoie imediat este de 11,3 miliarde dolari, pentru viitoarele şase luni. Vom avea nevoie de încă 6,8 miliarde în următoarele 12 luni. În total, 18,1 miliarde până la sfârşitul lui 2021.

Până acum, coaliţia împotriva pandemiei, condusă de OMS, a adunat doar puţin mai mult de o zecime din suma necesară. Iar virusul continuă să se răspândească şi să ucidă.

În Statele Unite, ţara cel mai grav afectată, s-au înregistrat aproape 41.000 de noi cazuri în 24 de ore, un nefast record de creştere zilnică. În Texas, barurile abia redeschise vor fi din nou închise iar în Florida li s-a interzis să vândă băuturi alcoolice.

Într-un district de lângă Los Angeles s-ar putea impune din nou izolarea la domiciliu, iar în Alaska purtarea măştilor în spaţiile închise a devenit obligatorie.

Ți-a plăcut acest articol?

coronavirus covid-19 extern observatorweekend06 virus
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024