Decizie surprinzătoare a Estoniei: A anunţat că-l susţine pe Rutte la şefia NATO, deşi iniţial au promovat un lider est european
Sunt 75 de ani de la înființarea Alianței Nord Atlantice și 20 de ani de când România a devenit membru NATO. La Bruxelles, se desfășoară prima întâlnire ministerială din acest an, extrem de importantă pentru pregătirea summitului din iulie, de la Washington. Statele Unite au anunţat, deja, că îl vor susţine pe olandezul Mark Rutte pentru şefia alianţei.
De Redactia Observator la 03.04.2024, 14:33Este vorba despre candidatura pentru postul de secretar general al NATO, funcţie pentru care a aplicat şi preşedintele Klaus Iohannis. Anul acesta, după 10 ani de mandat, Jens Stoltenberg va renunţa la şefia Alianţei, iar mandatul trebuie preluat.
Principalul, şi momentan, singurul contracandidat al preşedintelui român este olandezul Mark Rutte pentru care şi-au anunţat deja susţinerea mai multe ţări, începând cu Statele Unite. Surpriza vine din partea Estoniei, al cărei premier a declarat, marţi, că-l susţine pe Rutte. De ce este o surpriză? Pentru că NATO nu a avut niciodată un secretar general de pe flancul estic şi ar fi fost de aşteptat ca ţările din această regiune să susţină un astfel de candidat.
Un cuvânt important îl are şi Turcia, care este încă "în zona de nehotărâre", cel puţin asta declară liderii de la Ankara. Ungaria este singurul stat care s-a exprimat împotriva candidatuui olandez.
Sunt la bătaie şi posturile de top din UE, preşedinţia Comisiei Europene şi cea a Consiliului European. Situaţiile din Ucraina şi Israel vor face, de asemenea, obiectul unor discuţii importante, zilele acestea, în cadrul primei întâlniri ministeriale din acest an de la Bruxelles.
- România, 20 de ani în NATO. Geoană: Ţara noastră este sigură, în cadrul celei mai puternice alianţe din...
- SUA confirmă din nou că îl susţin pe Mark Rutte la şefia NATO: "Avem cel mai mare respect şi pentru prietenul...
- România, 20 de ani în NATO. Cum arată Armata României, după două decenii în cea mai puternică alianţă...
- Raport incendiar al nemţilor: O ţară NATO poate să trimită trupe în Ucraina. Nu ar însemna război între...
Estonia îl susţine pe Mark Rutte la şefia NATO
Estonia şi-a anunţat marţi susţinerea faţă de candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO. "După discuţii aprofundate, suntem siguri că Mark Rutte este pregătit să ia măsuri pentru a consolida Alianţa şi că Estonia îi poate sprijini ambiţiile", a anunţat marţi Ministerul de Externe eston.
De asemenea, şefa guvernului de la Tallinn, Kaja Kallas, care ea însăşi îşi manifestase interesul pentru a-i succede lui Jens Stoltenberg în funcţia de secretar general al NATO, şi-a exprimat asentimentul pentru candidatura lui Rutte. În acest timp, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat după o întâlnire la Vilnius cu Mark Rutte că acesta este unul dintre politicienii care au recunoscut încă de foarte devreme ameninţarea reprezentată de Rusia şi care şi-a schimbat radical atitudinea faţă de Rusia. Rutte a fost în mod special sensibil şi înţelegător faţă de ameninţările cu care se confruntă NATO pe flancul de est, a mai afirmat Nauseda.
Mark Rutte are de asemenea sprijinul SUA, al Marii Britanii şi Germaniei, dar s-ar putea să nu-l obţină şi pe cel din partea României şi a Ungariei, notează agenţia DPA, care aminteşte de candidatura anunţată de preşedintele român Klaus Iohannis.
Guvernul ungar a anunţat luna trecută că nu-l susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, afirmând că nu poate sprijini o persoană "care a dorit punerea Ungariei în genunchi", referire la o declaraţie a lui Rutte legată de disputa care continuă şi astăzi între Bruxelles şi Budapesta asupra unei noi legi prin care premierul ungar Viktor Orban afirmă că doreşte să interzică acţiunile de promovare a homosexualităţii în şcoli, lege pe care Comisia Europeană şi politicieni vest-europeni o consideră discriminatorie faţă de persoanele LGBT. Cu această lege, Ungaria ''nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană'', iar această ţară trebuie să fie "pusă în genunchi", declara Mark Rutte în iunie 2021 la un summit european dominat atunci de această dispută.
Iohannis şi Rutte, faţă în faţă la Bruxelles
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, 21 martie, cu rivalul Mark Rutte întâi la Summitul Energiei Nucleare, urmat de Summitul Consiliului European. A fost prima întâlnire dintre cei doi de când preşedintele român şi-a anunţat candidatura la şefia NATO.
Premierul olandez a spus despre contracandidatul său la şefia NATO că acesta este "un om minunat" şi un "lider credibil pentru ţara lui" cu care "a lucrat bine aproape mereu" timp de 10 ani. Mark Rutte nu a vrut însă să comenteze ce şanse ar avea şeful statului să devină secretarul general al NATO.
Premierul olandez a fost întrebat la Bruxelles cât de departe va sta la masă de Klaus Iohannis şi cât de comod va fi la reuniunea Consiliului European, în contextul în care preşedintele Românie s-ar crede un şef NATO mai bun decât el. În acelaşi timp a fost întrebat dacă a încercat să îi facă semne pe sub masă preşedintelui Iohannis sau e prea departe.
"Cu siguranţă nu o să fac asta, pentru că este un om minunat. Este preşedinte al României de 10 ani şi am lucrat bine aproape mereu. Este un lider credibil pentru ţara lui. Cât despre NATO, aşa cum ştiţi, nu zic nimic", a declarat Mark Rutte,
Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis este un lider credibil şi pentru NATO, premierul olandez a răspuns: "Nu o să spun nimic despre NATO, nimic". "În afară de ce i-am zis unui coleg de-al vostru în octombrie anul trecut”, a completat Rutte.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la rândul său că are o abordare uşor diferită în ceea ce priveşte viitorul Alianţei Nord-Atlantice faţă de cea a contracandidatului său, Mark Rutte.
"Fiind o competiţie atipică, nu cred că este rolul meu să spun despre celălalt competitor cum va face şi ce va face, dar cred că ne deosebeşte geografia, istoria şi, cu siguranţă, sunt unele teme unde abordările noastre, ambele sunt foarte constructive, dar uşor diferite în ce priveşte viitorul NATO", a declarat Klaus Iohannis, întrebat ce îl diferenţiază de Mark Rutte, în candidatura pentru şefia NATO.
Iohannis vs Rutte la şefia NATO
Klaus Iohannis a anunțat pe 12 martie că va candida pentru şefia NATO și caută să atragă sprijin din partea țărilor care nu se simt confortabil fără o dezbatere detaliată în ceea ce privește viitorul secretar general al alianţei.
Potrivit unor surse citate de presa europeană, preşedintele României are sprijinul Ungariei şi Bulgariei, însă ar mai putea primi şi sprijinul celorlalte state din fostul bloc comunist. De asemenea, ar putea fi susţinut şi de Turcia, care este a doua forţă militară din Alianţă. Cu toate acestea, Mark Rutte este susţinut de 22 de state, inclusiv de marile puteri care au anunţat public că sunt de partea lui.
Potrivit Deutsche Welle nu este exclus ca premierul olandez să-şi piardă interesul pentru această funcţie şi să-şi dorească să devină şef al Consiliului Europei. Jurnaliştii de la Frankfurter Allgemaine Zeitung au tras concluzia că preşedintele României nu are nicio şansă să conducă NATO, iar apariţia lui în schemă nu face decât să complice lucrurile.