Antena LIVE

Curs valutar

Donald Trump, miting în Bronx: "Migranţii construiesc o armată pentru a lovi America din interior". Câştigă teren în rândurile negrilor şi hispanicilor

Alegeri SUA 2024. Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a susţinut joi, fără dovezi, că imigranţii din Africa, Orientul Mijlociu şi din alte părţi "îşi construiesc o armată" pentru a-i ataca pe americani "din interior", folosind încă o dată o retorică incendiară despre migranţii ilegali din SUA, relatează Reuters. La începutul lunii, Joe Biden a spus că economia SUA creşte pentru că primesc migranţi iar China, Japonia, Rusia şi India au probleme pentru că sunt xenofobe.

De la 24.05.2024, 16:15
WhatsApp
Donald Trump: Migranţii construiesc o armată pentru a lovi America din interior Profimedia

În timpul unui miting din cartierul majoritar hispanic şi negru South Bronx din New York, Trump a încercat să-i prezinte pe migranţii din China, Republica Democrată Congo şi alte ţări ca pe o ameninţare violentă, chiar dacă studiile arată că imigranţii nu sunt mai susceptibili de a se implica în infracţionalitate.

Donald Trump: Nu îi vom lăsa pe aceşti oameni să intre şi să ne ia oraşul şi să ne ia ţara

"Aproape toţi sunt bărbaţi şi par să aibă vârsta de luptă. Cred că construiesc o armată", le-a spus Trump celor câteva mii de susţinători adunaţi în parcul Crotona din South Bronx. "Vor să ne atace din interior", a adăugat el.

Pe parcursul campaniei sale, Trump a folosit în mod repetat un limbaj incendiar pentru a-i acuza pe imigranţii aflaţi în mod ilegal în SUA că alimentează infracţiunile violente, numindu-i "animale" responsabile pentru "otrăvirea sângelui" ţării. Ca dovadă, el a indicat cazuri individuale de infracţiuni, şi nu date centralizate.

Pe acelaşi subiect

"Nu îi vom lăsa pe aceşti oameni să intre şi să ne ia oraşul şi să ne ia ţara", a mai spus Trump, angajându-se să efectueze "cea mai amplă operaţiune de deportare a infractorilor din istoria ţării noastre" dacă va fi reales la Casa Albă.

Donald Trump a încercat, de asemenea, să facă o corelaţie între nivelurile record de migranţi prinşi trecând ilegal graniţa dintre SUA şi Mexic şi situaţia economică dificilă a alegătorilor negri şi hispanici, argumentând, fără dovezi, că migranţii le iau locurile de muncă.

Donald Trump, miting cu mii de susţinători în Bronx

La cei 77 de ani ai săi, Trump a arătat o mare energie timp de o oră şi jumătate cât a durat mitingul din Parcul Crotona din Bronx în faţa a mii de oameni - 10.000 conform organizatorilor, 3.500 potrivit autorităţilor locale -, de mare diversitate de rasă şi de vârstă. Din rândul mulţimii se făceau auzite din când în când strigătele consacrate de "Send them back" (Trimiteţi-i înapoi - n.r.) şi "Build the wall" (Construiţi zidul - n.r.), ambele fiind referiri la migranţi, aminteşte EFE.

Printre participanţi au putut fi observate familii numeroase, vârstnici, bebeluşi, copii, grupuri de adolescenţi, cupluri de vârsta a doua şi mulţi adulţi tineri, în special bărbaţi, cu o prezenţă notabilă a evreilor care purtau kipa şi cămăşi tradiţionale, deşi tendinţa principală a fost o "mare" de şepci roşii cu motto-ul "Make America Great Again".

Decizia lui Trump de a vorbi în Bronx a fost în parte o oportunitate de moment, în condiţiile în care programul său de campanie a fost bulversat de procesul din New York în care este acuzat că a falsificat documente comerciale pentru a ascunde o plată către vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels. În aprilie, Trump a discutat cu alegători la un magazin din Harlem, New York.

Trump se află într-o cursă strânsă cu preşedintele democrat Joe Biden în perspectiva alegerilor din 5 noiembrie, iar mitingul din Bronx s-a înscris în eforturile sale de a exploata sprijinul slab al lui Biden în rândul alegătorilor hispanici şi negri.

Aproximativ 55% dintre rezidenţii din Bronx sunt hispanici şi o treime negri, iar mulţimea de joi a fost mai amestecată din punct de vedere rasial decât la mitingurile sale obişnuite, unde sunt predominant albi. Campania lui Trump a fost autorizată să permită o prezenţă de până la 3.500 de persoane la miting, a menţionat autoritatea pentru spaţii verzi şi publice din New York.

Trump câştigă teren în rândurile negrilor şi hispanicilor

Sondaje recente sugerează că Trump câştigă teren în rândurile negrilor şi hispanicilor, care au jucat un rol esenţial în victoria lui Biden în 2020. Strategii lui Trump consideră că sunt şanse de a atrage suficiente voturi în aceste comunităţi pentru a asigura avantajul candidatului republican în statele decisive - swing states -, la scrutinul noiembrie.

Biden a organizat la rândul său o serie de acţiuni şi evenimente concentrate pe consolidarea sprijinului în rândul alegătorilor afro-americani. Biden le-a reproşat lui Trump şi altor republicani subminarea unor programe vizând îmbunătăţirea diversităţii, echităţii şi incluziunii, iar joi campania preşedintelui a lansat un set de clipuri TV şi radio criticând modul în care îi tratează Trump pe cei de culoare.

Într-un sondaj New York Times/Siena College din martie, s-au pronunţat pentru Trump 23% dintre respondenţii de culoare şi 46% dintre respondenţii hispanici, într-o confruntare 1 la 1 cu Biden - mult mai mult decât procentele de 12% dintre negri şi 32% dintre hispanici care l-au preferat pe Trump în 2020, potrivit sondajelor realizate după vot de Edison Research.

Reuters a intervievat nouă participanţi la miting hispanici şi negri care au spus că vor vota pentru Trump în 2024. Din cei şapte care aveau vârsta de vot în 2020, şase au afirmat că au votat pentru Trump, citând economia şi imigraţia drept principalele motive pentru a-l susţine. Potrivit unor analişti politici, slăbirea sprijinului pentru Biden în rândul alegătorilor de culoare se explică, parţial, prin impactul dur al inflaţiei asupra americanilor cu venituri mici. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump alegeri sua 2024 migranti
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024