Filmul evadării unui român dintr-o închisoare din Italia. Florin a săpat o gaură în zidul celulei și a improvizat o frânghie din cearșafuri
Un român a pus în alertă poliţia din Italia, după ce a reuşit să fuga din închisoare. Arestat preventiv pentru omor, el a săpat o gaură în peretele închisorii şi apoi a coborât pe o frânghie improvizată din cearceafuri înnodate. Împreună cu el au mai evadat un marocan şi un albanez. Doar ultimul a fost prins rapid de gardieni.
De Redactia Observator la 12.01.2022, 20:05Alarma s-a dat în penitenciarul din apropiere de Napoli, în noaptea de luni spre marţi. La un control de rutină, gardienii au observat că dintr-o celulă lipsesc trei deţinuţi: un român, un marocan şi un albanez. Imediat au pornit căutările şi au refăcut scenariul evadării, demn de un film de la Hollywood.
Reporter italian: ”Cei trei deţinuţi şi-au pus în aplicare planul de fugă, după ce au făcut o gaură în peretele celulei”.
Exact cum au făcut Morgan Freeman şi Tim Robbins în celebrul film "Închisoarea Îngerilor". Timp de mai multe zile, au săpat o gaură în peretele celulei, cât să se poată strecura un om. Apoi, ca într-un episod din serialul "Prison Break", au strâns toate cearceafurile din celulă, le-au înnodat şi le-au legat de gratii. Au coborât pe ele în curtea închisorii unde s-au urcat pe tomberoane pentru a sări gardul spre libertate.
Dintre cei trei evadați de la închisoarea de lângă Napoli, doar unul a fost prins
Doi sunt încă pe fugă, un al treilea, albanezul, a fost capturat. În celulă se mai afla un deţinut, care a refuzat să evadeze împreună cu ei.
Românul şi marocanul s-au făcut nevăzuţi cu ajutorul unei maşini, care îi aştepta în faţa închisorii, şi pe care au abandonat-o ulterior, pentru a-şi pierde urma. Carabinierii au periat zona din jurul penitenciarului, au instalat puncte de control în toată regiunea și fac verificări în autobuze, gări și trenuri. Îi caută inclusiv cu ajutorul elicopterelor şi au lipit afişe cu pozele evadaţilor, în speranţa că vor fi recunoscuţi de cineva.
Polițiștii se plâng că sunt prea puțini gardieni la numărul mare de deținuți
Sindicatul poliţiştilor spune că evadarea a fost posibilă pentru că sunt prea puţini gardieni.
Emilio Fattorello, reprezentant poliție: ”În acea noapte, doar 10 paznici supravegheau penitenciarul în care se află 500 deţinuţi. Acesta pentru deţinuţi este semnalul că pot să încerce să evadeze”.
Românul evadat este Florin Mocan, de 22 de ani, arestat preventiv pentru omor, după ce, în luna noiembrie, a ucis împreună cu un complice un italian în vârstă de 61 de ani. Victima ar fi refuzat să-i primească în clădirea în care locuia. Dacă va fi prins, pe lângă pedeapsa pentru omor, românul va fi condamant şi pentru evadarea din arest.