Incendiile au devastat jumătate din Grecia, în 3 zile. Focul a ajuns şi-n Rhodos. Pompierii români, lăudaţi: "Profesionişti veniţi de pe altă planetă"
Trei zile de groază în Grecia. Focul a devastat jumătate de ţară, iar incendiile au cuprins şi Rhodos, una dintre insulele preferate de români. Sate întregi şi hoteluri au fost evacuate, iar oamenii au fugit doar cu hainele de pe ei. Pompierii au convins cu greu măicuţele dintr-o mănăstire să plece din calea infernului.
De Bogdan Dinu la 19.07.2023, 20:17Scene tulburătoare au fost surprinse într-o mănăstire înconjurată de flăcări, în Mandra, la sud de Atena. Un pompier imploră, în genunchi, o măicuţă să plece cât mai repede. Până nu e prea târziu. Intr-un final, măicuţele au înţeles că sunt în pericol dacă rămân aici. Şi au acceptat să plece. Martorii spun că cele mai multe plângeau când au ieşit pe poarta mănăstirii. Şi se rugau. Pentru ele, dar mai ales pentru pompieri.
Presa elenă i-a numit pe pompierii români "nişte profesionişti veniţi parcă de pe alta planetă"
Pentru că în locul lor, în mănăstire, au rămas salvatorii. Au transformat lăcaşul de cult în bază de operaţiuni şi punct de observaţie. Ca să poată interveni rapid. Dimensiunea dezastrului se vede cel mai bine când intri în pădurea în care pompierii tocmai au reuşit să stingă incendiul. În localităţile vecine, poliţia a evacuat oamenii când flăcările ajunseseră deja la doi paşi de casa lor. Au urcat în maşini doar cu hainele de pe ei. Şi în stare de şoc.
Când am ajuns prima data aici, in locul din care au fost evacuati oamenii, sentimentul a fost ca suntem pe un platou de filmare. Este ireal ce a ramas in urma incediului devastator. Oraselul acesta pur si simplu nu mai exista. Au ars casele, masinile, tot ce era in curtile oamenilor. "Am salvat ce am putut. Am luat ce am putut, animalele noastre și nimic altceva. Ce altceva putem lua? Nu putem face nimic", a declarat Aikaterini Mikelopoulou, rezident. Focare sunt precum o hidră uriaşă: unele sunt stinse, în timp ce altele noi apar în noi locuri din Grecia. În Rhodos, insula preferata a românilor, deja au fost evacuaţi turiştii dintr-un hotel şi localnicii din 3 sate. În mijlocul infernului sunt deja, de cateva zile, si pompierii români. Azi, încă un detaşament a ajuns în Grecia.
"Încercăm să facem faţă situaţiei. Suplimentăm forţe, cât şi tehnică", spune un pompier român. Presa elenă i-a numit "nişte profesionişti veniţi parcă de pe alta planetă". Grecia are în continuare mare nevoie de ajutor. Cu ultimele puteri, proprietarul încearcă să ţină departe focul. Cu un furtun cu apă. Şi zâmbeşte atunci când vede că e filmat. E lecţia pe care ne-o dau Grecia şi oamenii ei - să respecţi furia naturii, dar să lupţi pentru a salva ce e al tău, până în ultima clipă.