Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rubio, vizită în Europa pentru a discuta despre problema Groenlandei. JD Vance: Au făcut europenii ce trebuia?

Posibila anexare a Groenlandei riscă să provoace un conflict militar între Danemarca şi Statele Unite. Soldaţii danezi de pe insulă au ordin să deschidă focul în cazul unei invazii, pe care Washingtonul nu o exclude. Intenţiile ofensive ale americanilor produc revoltă în Europa. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron acuză Statele Unite că se îndepărtează de aliaţi şi distrug ordinea mondială. Săptămâna viitoare, şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, vine în Europa pentru a discuta cu oficiali danezi şi groenlandezi despre teritoriul care deţine aproape o cincime din rezervele mondiale de pământuri rare.

de Redactia Observator

la 08.01.2026 , 21:05

Unul dintre scenarii este creşterea cheltuielilor militare în zona Arctică şi întărirea securităţii insulei. Obiectiv trasat sus pe lista cerinţelor de la Washington.

"Dacă, Doamne fereşte, ruşii sau chinezii, nu spun că vor face asta, dar dacă cineva lansează o rachetă nucleară către continentul nostru sau către Europa, Groenlanda este o parte critică din sistemul de apărare. Întrebaţi-vă asta: au făcut europenii şi danezii ceea ce trebuia pentru a asigura securitatea Groenlandei şi pentru a se asigura că aceasta poate continua să servească drept ancoră pentru securitatea mondială şi apărarea antirachetă? Răspunsul este, evident, că nu au făcut-o", a spus vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance.

"Statele Unite sunt o putere consacrată, dar una care se îndepărtează treptat de unii dintre aliaţii săi şi se distanţează de regulile internaţionale pe care le promovau până de curând", a declarat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Articolul continuă după reclamă

"Atacăm fără să întrebăm" - regula soldaţilor danezi din Groenlanda

Oficialii de la Copenhaga au avertizat deja că soldaţii danezi de pe insulă respectă o regulă de pe vremea Războiului Rece, au ordin să deschidă focul imediat în caz de atac. Groenlanda este apărată de patru nave maritime, patru elicoptere, un avion de patrulare maritimă şi şase echipaje cu sănii trase de câini.

Pe insulă este şi o bază americană, iar Statele Unite au dreptul să înfiinţeze câte garnizoane vor, potrivit unui tratat din 1951.

Potrivit dpa, într-o discuţie cu jurnaliştii americani la bordul aeronavei prezidenţiale, Trump a părut să-şi bată joc de Danemarca, aliatul său din NATO, afirmând: "Pentru a spori securitatea în Groenlanda, au adăugat încă o sanie trasă de câini. Este adevărat".

SUA vor să cumpere Groenlanda

Washingtonul speră să rezolve totul pe cale diplomatică.

Reporter: Statele Unite intenţionează să cumpere Groenlanda?

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: Ei bine, aceasta a fost întotdeauna intenţia preşedintelui, încă de la bun început.

În 1964, americanii au făcut prima ofertă de a cumpăra insula – au oferit lingouri de aur în valoare de 100 de milioane de dolari, dar au fost refuzaţi. Tactica a funcţionat în alte cazuri, de-a lungul timpului. În secolul 19, Spania a vândut Florida cu 5 milioane de dolari, iar Rusia a cedat Alaska pentru 7,2 milioane.

"Nu mai suntem în era în care se putea cumpăra sau vinde Louisiana. Prin urmare, aceste intimidări trebuie să înceteze. Danemarca poate să conteze pe solidaritatea ţărilor europene", a spus ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot.

"Ştiu că Donald Trump este un om de afaceri, dar Groenlanda nu este un produs. Suntem un popor", a punctat un groenlandez.

Ce vrea Trump de la Groenlanda

Pe lângă poziţia strategică în zona Arctică, Groenlanda are şi alte lucruri dorite de Donald Trump.

25 dintre cele 34 de minerale considerate materii prime critice au fost găsite în subsolul insulei. În jurul fiordului Sermiligaarsuk sunt rezerve mari de aur, iar în vest sunt diamante. În total, Groenlanda deţine rezerve de peste 1,5 milioane de tone de metale din pământuri rare, folosite pentru maşinile electrice, turbinele eoliene şi telefoane mobile. În plus, în jurul insulei sunt şi zăcăminte imense de petrol şi gaze, încă neexploatate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Ştiri externe » Rubio, vizită în Europa pentru a discuta despre problema Groenlandei. JD Vance: Au făcut europenii ce trebuia?