Antena LIVE

Macron face un pas în spate după ce a spus că vrea trupe occidentale în Ucraina: "Refuzăm să intrăm într-o logică a escaladării"

Război în Ucraina. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că refuză "să intre într-o logică a escaladării", după comentariile sale controversate cu privire la opţiunea unei posibile trimiteri, pe viitor, de soldaţi occidentali în Ucraina, transmite AFP, citată de Agerpres.

De la 05.03.2024, 07:13
Profimedia

"Ca răspuns la o întrebare ce mi-a fost adresată cu privire la trimiterea de trupe, am răspuns că nimic nu este exclus", a amintit Emmanuel Macron într-un interviu acordat cotidianului ceh Pravo, din care a fost postat online un extras luni seara, în ajunul vizitei sale la Praga. "Lansăm dezbaterea şi ne gândim la tot ce putem face pentru a sprijini Ucraina", a adăugat el. "Întotdeauna am fost clar cu privire la cadrul nostru, nu suntem în război împotriva poporului rus şi refuzăm să intrăm într-o logică a escaladării", a adăugat el.

Guvernul francez a clarificat apoi că nu era vorba despre trupe de luptă

Este pentru prima dată când şeful statului francez revine asupra declaraţiei făcute pe 26 februarie la Paris, în urma unei conferinţe internaţionale privind sprijinul pentru Ucraina. El a declarat atunci, în numele unei doctrine a "ambiguităţii strategice", că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu poate fi exclusă pe viitor, recunoscând în acelaşi timp că nu există în acest stadiu un consens asupra acestui subiect în rândul aliaţilor Kievului.

Guvernul francez a clarificat apoi că nu era vorba despre trupe de luptă, dar aproape toţi ceilalţi aliaţi occidentali s-au distanţat imediat de poziţia preşedintelui Macron, dând asigurări că nu se pune problema trimiterii de soldaţi în Ucraina.

Ți-a plăcut acest articol?

razboi ucraina rusia ucraina franta emmanuel macron
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă....
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în...
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024