Antena LIVE

Curs valutar

Mărturiile europenilor care au vrut să-şi caute loc de muncă în UK, dar s-au trezit în detenţie sau expulzaţi

Cetățenii UE sunt trimiși la centrele pentru imigrări și sunt reținuți în camerele de detenție ale aeroporturilor. Politica ostilă a guvernului britanic vine în contextul Brexit-ului, potrivit militanților și a călătorilor intervievați de The Guardian.

De la 13.05.2021, 18:25
WhatsApp
Mărturiile europenilor care au vrut să-şi caute loc de muncă în UK, dar s-au trezit în detenţie sau expulzaţi Profimedia Images

Europenii cu interviuri de angajare sunt printre cei cărora li se refuză intrarea și sunt expulzaţi. Aceștia au vorbit despre faptul că au fost supuși experienței traumatice și umilitoare a expulzării, în ciuda regulilor care permit în mod explicit persoanelor care nu dețin viză să participe la interviuri.

Confuzia cu privire la întrebarea dacă cetățenii UE pot explora piața muncii din Marea Britanie, ca mai apoi să meargă acasă cu o ofertă pentru a solicita o viză de muncă s-a adăugat pe fondul unui număr tot mai mare de detenții. 

Mărturiile celor care ar fi suportat un comportament abuziv din partea autorităţilor locale

Cel puțin o duzină de cetățeni europeni - în majoritate femei tinere - au fost reținuți și expulzați doar pe aeroportul din Gatwick săptămâna trecută, au declarat pentru The Guardian două femei din Spania. Unii oameni au fost chiar trimiși cu mașina la centrul de detenție Yarl’s Wood din Bedfordshire. Cele două femei ajunseseră cu zboruri separate din Valencia și Bilbao.

Pe acelaşi subiect

María, în vârstă de 25 de ani, din Valencia, a spus că, la fel ca mulți dintre cei reținuți, a crezut că este liberă să exploreze piața muncii cel puțin până în luna octombrie, mai ales că a trăit și a lucrat în Marea Britanie înainte de Brexit. María a spus că, atunci când cei de la Poliţia de Frontieră au spus că o vor expulza, ea s-a oferit să plătească un zbor spre casă chiar în aceeași zi. În schimb, a fost trimisă la Yarl’s Wood, unde a petrecut trei zile. ''Sunt încă șocată'', a spus ea.

Când jurnaliştii au vorbit pentru prima dată cu María, vineri, ea era la Yarl’s Wood și era speriată că ar putea fi expusă la Covid. Mai târziu, în acea zi, a fost eliberată și i s-a ordonat să fie pusă în carantină la casa surorii sale din Bexleyheath, în sud-estul Londrei, până la data de 17 mai. Oficialii Forței de Frontieră i-au păstrat pașaportul.

''Se pierde atât de mult timp'', a mai afirmat ea. ''Cel mai rău lucru a fost că nimeni de la Yarl’s Wood nu mi-a putut spune ce avea să se întâmple. Mi-a fost luată libertatea și nu am putut primi sfaturi juridice''.

Eugenia, o tânără de 24 de ani, a ajuns la Gatwick duminică, 2 mai, cu un zbor din Bilbao. Ea avea planificat să caute o ofertă de muncă, să plece acasă pentru a solicita o viză și apoi să se întoarcă să locuiască împreună cu iubitul ei spaniol, un lucrător la NHS, care se află deja în Marea Britanie de patru ani. ''Aveam un bilet de întoarcere și completasem un formular de călătorie online în care explicam toate acestea'', a declarat.

La Gatwick, acesteia i s-a luat telefonul mobil și a fost blocată timp de 24 de ore într-o cameră, unde a dormit pe un pat pliant, alături de alte zeci de persoane. Apoi a fost trimisă într-un zbor spre Barcelona împreună cu o altă femeie care sosise tot pentru un interviu de angajare.

María și Eugenia au spus că s-au întâlnit cu zeci de alți cetățeni europeni reținuți din motive similare, reprezentând jumătate dintre persoanele din camerele de detenție din Gatwick. Printre aceștia se aflau doi spanioli cu interviuri de angajare, o franţuzoaică cu stagiu și o cehoaică care plecase din Mexic și fusese trimisă înapoi. 

''Cehoaica era disperată'', a spus Eugenia. ''La fel ca mine, știa că nu putem începe munca imediat, dar a înțeles că putem căuta locuri de muncă și ne putem întoarce în Marea Britanie mai târziu după obținerea vizei. Când s-a oferit să plătească pentru un zbor înapoi spre Praga, ei au spus că nu - că o expulzează în Mexic''.

Au fost expulzați și alți călători cu pașapoarte italiene, portugheze și est-europene.

Luke Piper, fost avocat pentru imigrație, care lucrează pentru grupul care monitorizează tratamentul post-Brexit al cetățenilor UE din Marea Britanie, a declarat că regulile sunt confuze și au acuzat forţele de ordine de la frontieră că tratamentul este excesiv de agresiv. ''Nu este absolut necesar să trimiteți pe cineva la Yarl’s Wood dacă poate rămâne cu familia până la expulzare'', a spus el.

Opt europarlamentari i-au scris președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-și exprima îngrijorarea că abordarea Home Office încalcă ''spiritul'' acordului Brexit. ''Trimiterea tinerilor cetățeni ai UE în centrele de detenție a imigrației este extrem de disproporționată și încalcă spiritul de bună cooperare la care ne-am aștepta''. 

Ministerul de Interne a declarat că noile reguli sunt clare și pot fi verificate cu ușurință online. ''Avem nevoie de dovezi ale dreptului unei persoane de a trăi și de a lucra în Marea Britanie'', a spus un purtător de cuvânt. Cu toate acestea, sfaturile de la Home Office afirmă în mod explicit că vizitatorii fără vize de muncă pot ''participa la întâlniri, conferințe, seminarii, interviuri'' și ''negocia și semna tranzacții și contracte''.

Purtătorul de cuvânt oficial al prim-ministrului a spus: ''Cooperăm foarte mult în spiritul și termenii acordurilor pe care le avem cu UE''.

Cei reţinuţi s-au plâns că nu au fost informați cu privire la dreptul lor de a solicita asistență juridică. Oficialii spanioli au declarat că monitorizează situația și un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că este îngrijorat de ''condițiile și durata reținerii'', adăugând în același timp că doar ''un număr mic de cetățeni ai UE'' par să fi fost afectați.

Ministerul de Interne nu a publicat date despre detențiile la frontieră de când Brexit a intrat în vigoare în ianuarie și rămâne neclar câți dintre cei reținuți au putut sau au dorit să contacteze consulatele lor, mai notează The Guardian

Andreea Anghel

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro. ...

comisia europeana detentie marea britanie munca
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025