Ministrul israelian al Apărării, avertisment dur pentru Liban: "Ceea ce putem face în Gaza, putem face şi în Beirut"
Război Israel - Hamas. Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a avertizat sâmbătă puternica grupare libaneză şiită Hezbollah, un aliat al mişcării palestiniene Hamas, că Beirutul ar putea avea aceeaşi soartă ca Gaza dacă formaţiunea proiraniană va atrage Libanul într-un război, informează France Presse şi Reuters, citate de Agerpres.
De Redactia Observator la 11.11.2023, 21:29- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Liderul Hezbollah Hassan Nasrallah a declarat anterior că formaţiunea sa a început să folosească noi arme în atacurile pe care le desfăşoară împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, declanşat de atacurile fără precedent ale Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie.
Schimburi de focuri au loc zilnic între Hezbollah şi Israel în zona de graniţă
Israelul a promis că va "anihila" Hamas şi de atunci bombardează fără încetare Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă. "Ceea ce putem face în Gaza, putem face şi în Beirut", a declarat Gallant în timpul unei vizite în nordul Israelului, la graniţa cu Libanul. "Dacă (Hezbollah) face astfel de greşeli aici, primii care vor plăti preţul vor fi cetăţenii libanezi", a avertizat el, fără să spună la ce "greşeli" s-a referit.
"Hezbollahul antrenează Libanul într-un război care ar putea avea loc şi face erori", a mai spus Gallant, conform comentariilor transmise de ministerul său. El şi-a exprimat speranţa că Hezbollah "va acţiona corect" şi că liderul său Hassan Nasrallah "nu va continua să ne provoace, pentru că nu vom accepta această agresiune". Schimburi de tiruri au loc zilnic între Hezbollah şi Israel în zona de graniţă dintre cele două ţări, de la începutul războiului mortal.