"Neglijență și incompetență gravă". Adevărul despre moartea româncei Ioana Lingurar, în Italia. Procurorii cer judecarea medicului anestezist
Instanța va decide, la începutul lunii octombrie, dacă medicul anestezist acuzat de omor din culpă, în cazul morții Ioanei Lingurar, va fi trimis în judecată. Pe 22 ianuarie 2021, românca de 29 de ani, a intrat în stop cardio-respirator la o clinică privată din Perugia, în timpul unei intervenții chirurgicale la șold. A fost dusă la spital, însă tânăra mamă nu a mai putut fi salvată. Între timp, presa din Italia a publicat fragmente din rechizitoriul procurorilor.
De Veronica Micu la 26.09.2023, 13:15Achitare sau trimitere în judecată. Nu există alte opțiuni, deoarece nu au fost făcute alte cereri în timpul ședinței preliminare. Drept urmare, în ședința din 3 octombrie, la mai bine de 2 ani și jumătate de la tragedie, magistratul din Perugia Margherita Amodeo va decide dacă medicul anestezist al clinicii private Villa Fiorita din Perugia, care a intrat în anchetă în urma decesului Ioana Lingurar, va fi achitat sau judecat pentru omor din culpă, relatează Il Messaggero.
Ioana a intrat în stop cardio-respirator după anestezie
Reamintim că Ioana Lingurar a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 22 spre 23 ianuarie 2021, la secția de Terapie Intensivă a spitalului Santa Maria della Misericordia, în Perugia. Tânăra româncă fusese adusă acolo după un stop cardio-respirator suferit la o clinică privată, în timp ce era pregătită pentru o intervenție chirurgicală la șold. Operația fusese planificată cu ceva timp în urmă şi trebuia să fie una simplă, de rutină. Doar că, la scurt timp după anestezie, Ioana a intrat în stop cardio-respirator. A fost transportată de urgenţă la spitalul Santa Maria della Misericordia, în Perugia, unde inima i s-a oprit din nou, iar medicii nu au mai putut să o readucă la viaţă.
Procurori: "Imprudență, neglijență și incompetență gravă"
- Nicoleta, o asistentă româncă de 51 de ani, a fost înjunghiată de iubitul ei, tot român, în Spania. După ce a...
- Ana Maria, o tânără româncă însărcinată în 4 luni, a fost ucisă de iubitul italian şi aruncată în...
- "Erau ca doi fraţi. Suntem devastaţi". Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce s-a aruncat într-un cazan cu vin...
- S-au reunit în ceruri: În comă de două luni şi jumătate, Emma şi-a urmat iubitul în moarte. Cei doi au fost...
Medicul anestezist, în vârstă de 77 de ani, originar dintr-un sat din Irpinia și apărat de avocatul Delfo Berretti, este tras la răspundere de către procurorul Gennaro Iannarone pentru infracțiunea de omor din culpă. A "provocat din neglijență, constând în imprudență și incompetență gravă, decesul" tinerei "prin încălcarea recomandărilor cuprinse în ghiduri definite și publicate de lege". În special la 22 ianuarie, "în timpul unei intervenții chirurgicale de artroscopie de șold, sub rahianestezie la clinica Villa Fiorita, medicul anestezist, nereușind să depisteze în mod adecvat parametrii clinici ai pacientului în timpul procedurii anestezice (tensiune arterială, frecvență cardiacă, saturație în oxigen), precum și implementarea monitorizării electrocardiografice în faza intraoperatorie, a întârziat depistarea datelor electrocardiografice și a diagnosticat tardiv că, în timpul intervenției chirurgicale, pacientul a intrat în stop cardio-respirator". Procurorii continuă: "Neefectuând monitorizarea de bază în timpul procedurii anestezice, nu a diagnosticat prompt tipul de aritmie cardiacă și, în consecință, nu a implementat terapia adecvată în raport cu tipul specific de aritmie care a apărut în cazul specific, detectând debutul problemei doar atunci când apar semne clinice și urmărind poziționarea electrozilor". În plus, "neavând acces imediat la ajutoarele necesare pentru a face față situațiilor de urgență previzibile (laringoscop, tuburi pentru efectuarea intubației, glicogen și manitol) a întârziat și mai mult tratamentul pacientului în faza post-stop cardiac; întârziere care a avut ca rezultat leziuni neurologice post-anoxice la persoana vătămată".
Potrivit anchetatorilor, "a procedat în mod eronat la extubarea pacientului, deși aceasta se afla în comă profundă, cu încălcarea schemelor comune de tratament care impun intubarea orotraheală permanentă, în special în timpul transportului la secția de terapie intensivă". Și, în sfârșit, "asistența de specialitate nu a fost continuată în timpul călătoriei cu ambulanța, ceea ce contravine recomandărilor Siaarti referitoare la transportul protejat al unui pacient care necesită resuscitare, care evidențiază necesitatea asistenței de specialitate continue cu un resuscitator la bord".
Ioana a murit la spitalul din Perugia, unde fusese transportată în stare de sănătate foarte gravă. Tânăra locuia în Colle San Paolo (Tavernelle) și a lăsat în urma ei doi băieţi, care, la momentul tagediei, aveau vârste de 5 şi 10 ani.