"Nu vom uita. Nu vom ierta. Vă vom vâna și veți plăti" | Mesajul președintelui american Joe Biden, după atacurile sinucigașe din Kabul
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a transmis un mesaj dur și pasional după atacurile sinucigașe din Kabul, în care și-au pierdut viața cel puțin 64 de persoane, între care 12 militari americani. "Nu vom uita. Nu vom ierta. Vă vom vâna și veți plăti", a spus liderul de la Casa Albă. Biden a precizat că este dispus să autorizeze operațiuni militare pentru a-i găsi și pedepsi pe cei vinovați.
De Daniel Murărescu la 27.08.2021, 08:55"Este o zi foarte grea. Am fost permanent în legătură cu oficialii militari. Am pierdut vieţi care au servit securitatea noastră şi a altora. Cei care au căzut astăzi sunt parte a nobililor cetăţeni americani. Sunt nişte eroi. Atacatorii trebuie să ştie: Nu vom ierta, nu vom uita niciodată. Vă vom vâna şi veți plăti", a declarat Joe Biden, care a ţinut un moment de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi la Kabul.
Președintele SUA a spus că evacuările din Afganistan vor continua, precizând că atacul de joi a arătat de ce a dorit să oprească misiunea din Afganistan, care era "extraordinar de periculoasă". El a mai spus că le va oferi militarilor tot ceea ce își doresc, inclusiv trupe în plus. "Am ordonat comandanţilor să facă planuri pentru a lovi obiective ale ISIS. Vom răspunde cu forţă şi precizie în momentul ales de noi şi în locul ales de noi", a precizat liderul de la Casa Albă.
Context: Cel puțin 64 persoane au murit, între care 12 militari americani, iar alte zeci sunt rănite, după un dublu atentat sinucigaș la porțile aeroportului din Kabul. Atacul a venit la câteva ore după ce agențiile de informații occidentale au avertizat despre iminenta amenințare teroristă.
- Bogdan Aurescu, MAE: Cei 9 cetăţeni români aflaţi încă în Afganistan nu au fost afectaţi de atacurile...
- Avion militar italian cu jurnaliști și civili afgani, vizat de împușcături în momentul decolării de pe...
- Locul de lângă Kabul care nu a capitulat în faţa talibanilor: "Nici măcar măreaţa Armată Roşie nu ne-a putut...
Observator a transmis LIVE TEXT ce se întâmplă pe aeroportul din Kabul
Două atentate sinucigașe cu bombă au avut loc în apropierea intrărilor principale ale aeroportului internațional din Kabul, joi după-amiaza, omorând zeci de oameni, inclusiv copii. Imaginile filmate după explozii arată ceea ce pare a fi fum care se ridică deasupra aeroportul Hamid Karzai, precum și răniți ce sunt transportați cu tărgi improvizate la spital.
O explozie a avut loc lângă Poarta Abbey din aeroport și a doua lângă hotelul Baron, un loc în care erau procesate actele refugiaților afgani eligibili pentru evacuare.
Organizația ISIS a revendicat atentatele sinucigașe din Kabul
Organizaţia Stat Islamic a revendicat, joi seară, atacul de la aeroportul din Kabul, soldat cu moartea a 12 soldaţi americani şi zeci de afgani. Într-un comunicat difuzat de agenţia sa de propagandă Amaq, Statul Islamic a anunţat că unul dintre luptătorii săi s-a apropiat la mai puţin de "cinci metri de militari americani" şi şi-a declanşat centura explozivă.
În atentate și-au pierdut viața și mai mulți civili afgani. Generalul american Kenneth F. McKenzie Jr. a declarat, într-un briefieng de presă, că SUA se coordonează cu talibanii și fac tot posibilul pentru a se pregăti pentru aceste atacuri sinucigașe. Comandantul Forțelor Americane a dat vina, fără echivoc, pe gruparea teroristă ISIS. "Amenințarea de la ISIS este reală, ne așteptăm ca aceste atacuri să continue", a declarat acesta, precizând că Statele Unite vor merge după cei responsabili, informează BBC.
"Talibanii au tras în aer pentru a dispersa mulțimea de la poartă"
Supraviețuitorii atentatelor din zona aeroportului din Kabul fac relatări îngrozitoare despre ceea ce s-a întâmplat acolo. "Trupuri, carne și oameni aruncați într-un canal din apropiere", a declarat Milad, care se afla la locul primei explozii, pentru agenția de presă AFP. "Când oamenii au auzit explozia, a existat o panică totală. Talibanii au început apoi să tragă în aer pentru a dispersa mulțimea de la poartă", a spus un al doilea martor.
"Am văzut un bărbat care se grăbea cu un bebeluș rănit în mâini". În confuzie, martorul, care rămâne anonim, a povestit că a renunțat la documentele pe care spera să le folosească pentru a urca împreună cu soția și cei trei copii într-un avion spre America. "Nu voi mai vrea niciodată să merg la aeroport”, a spus el.