Prințul Harry a dezvăluit că a părăsit familia regală din cauza presei britanice: ”E toxică!”
În premieră, Prinţul Harry a vorbit despre motivul pentru care a refuzat să mai lucreze pentru Casa Regală şi s-a autoexilat cu familia sa peste Ocean. Presa britanică este toxică, iar articolele publicate despre el sau soţia sa îi afectau sănătatea mentală. Dezvăluirile au fost făcute într-o celebră emisiune de divertisment, în care nepotul reginei Elisabeta a doua a arătat cum din prinţul Marii Britanii s-a transformat în prinţul din Bel Air.
De Redactia Observator la 26.02.2021, 21:53În urmă cu un an, prinţul Harry a şocat pe toată lumea în momentul în care a anunţat că nu vrea să mai lucreze pentru familia regală. Nu a vrut să dea atunci nicio explicaţie. Acum, vorbeşte deschis despre cât de mult l-a afectat ceea ce scrie presa despre el sau familia sa.
Prințul Harry: ”Nu a fost vorba despre a pleca, mai degrabă am făcut un pas în spate, nu am întors spatele. Era un mediu dificil, după cum a văzut multă lume. Toţi ştim cum poate fi presa britanică. Şi îmi distrugea sănătatea mentală. Este toxic. Am făcut ce ar face orice soţ, orice tată”.
Nu este o despărţire definitivă, le promite britanicilor nepotul reginei Elisabeta a doua.
Prințul Harry, vecin cu numeroase staruri de la Hollywood
Prințul Harry: ”Viaţa mea este în serviciul public şi oriunde mă voi afla în lume va fi acelaşi lucru”.
Prinţul Harry locuieşte acum în apropiere de Santa Barbara, unde are printre vecini numeroase staruri de la Hollywood.
Nu a apucat însă să viziteze zona din cauza pandemiei. Decât acum, când a avut parte de un tur privat, pus la cale de James Corden, un bun prieten al soţiei sale.
James Corden: ”Uite-te acolo? Vezi? Este casa lui David Schwimmer. O vezi pe cea de acolo? Chiar acolo? Acolo stă Bruce Willis”.
Nu a uitat însă cu totul obiceiurile britanice.
Prințul Harry: ”James, dacă tu faci Carpool Karaoke, eu aş putea să fac English Tea de la 4 la 5”.
Gazda emisiunii nu l-a lăsat să uite pe prinţ nici de perioada petrecută în armată, foarte dragă de altfel nepotului reginei, şi l-a provocat la un antrenament cazon.
Un an departe de familia regală l-a schimbat pe ducele de Sussex. Este mult mai relaxat în apariţiile publice, odată ce nu mai este nevoit să respecte un protocol strict.
Şi, de la prinţul Marii Britanii, a ajuns acum un veritabil prinţ de Bel Air şi a demonstrat că ştie şi mişcările din celebrul serial al anilor 90.