Antena LIVE

Curs valutar

"Putin, ţinta nr. 1". Serviciile secrete ucrainene au anunţat că vor să-l asasineze pe liderul de la Kremlin, apoi s-au răzgândit

Război în Ucraina. Asasinarea lui Putin este prioritatea serviciilor secrete din Ucraina, aceasta este declaraţia pe care a făcut-o în cadrul unui interviu, Vadim Skibiţki, directorul adjunct al serviciilor ucrainene de informaţii. Misiunea se dovedeşte însă extrem dificilă întrucât liderul de la Kremlin stă mai tot timpul ascuns şi este mereu foarte bine păzit. Ulterior, oficiali din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării au precizat că nu este vorba despre "o eliminare fizică". Preşedintele Rusiei nu este singurul rus de pe lista neagră a serviciilor secrete ucrainene. A doua ţintă este Evgheni Prigojin, şeful grupului Wagner, pe care ucrainenii încearcă să îl omoare încă de la începutul războiului. Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că interviul lui Skibiţki este o confirmare a faptului că Rusia a avut dreptate să lanseze operaţiunea militară specială în Ucraina.

De la 26.05.2023, 13:46
WhatsApp
Vezi și:

După interviul apărut în ziarul german Die Welt, purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), Andrei Iusov, a explicat faptul că Vladimir Putin, este într-adevăr "ţinta principală dintre criminalii de război" şi obiectivul serviciilor de informaţii ucrainene este reţinerea şi aducerea sa în faţa Curţii Penale Internaţionale şi NU eliminarea sa fizică, scrie Agerpres.

"Înţeleg că există oameni din media care culeg şi pregătesc cele mai 'fierbinţi' fapte, iar asta e normal, dar în original (materialul ziarului Die Welt) era oarecum diferit. Da, într-adevăr, Putin este evident un criminal de război, ca şi toată clica lui. Şi el este într-adevăr ţinta nr.1 în ceea ce priveşte reţinerea şi livrarea sa către CPI", a subliniat purtătorul de cuvânt al GUR.

Ucraina este un stat civilizat care acţionează prin metode civilizate, a afirmat el. "Să întreprindem acum supraeforturi pentru a elimina fizic o persoană care arată ca Putin - putem vorbi despre asta mult şi bine, dar trebuie să ne punem întrebarea dacă este judicios să facem aşa ceva. Necesitatea de a-l reţine ca pe un criminal de război, de asemenea şi pe acoliţii săi şi de a-i preda tribunalului internaţional este desigur o chestiune de pedeapsă justă, care va fi pusă în aplicare şi neapărat implementată", a afirmat Iusov.

Reacţia Rusiei

Pe acelaşi subiect

În interviu, Skibiţki afirmase că Putin se află în capul listei care îi include pe responsabilii ruşi implicaţi direct în coordonarea acţiunilor militare în Ucraina. El a adăugat că Putin este cel care 'coordonează şi decide' ce se întâmplă în cadrul campaniei militare pe care a declanşat-o în februarie 2022 împotriva statului vecin, căruia îi neagă dreptul la existenţă.

Atât preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi lideri occidentali l-au calificat pe Putin drept 'un criminal de război', pe numele căruia Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare, considerându-l 'presupus responsabil' pentru deportarea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate de forţele ruse în Ucraina.

Reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, catalogând Ucraina drept un "regim terorist". "Regimul terorist vorbeşte despre tendinţele sale teroriste", a remarcat Peskov. Prin urmare, "operaţiunea militară specială este mai mult decât justificată, mai mult decât necesară. Şi trebuie dusă până la capăt cu atingerea tuturor obiectivelor fixate", a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Vladimir Putin a declanşat o campanie militară în Ucraina la sfârşitul lunii februarie 2022, cea mai sângeroasă agresiune în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, sub pretextul 'denazificării' şi 'demilitarizării' Ucrainei. "Denazificarea" nu înseamnă altceva decât eliminarea fizică a actualilor lideri prooccidentali de la Kiev, susţin deopotrivă analişti din afara Rusiei şi propagandişti de la Moscova. În mod repetat, Vladimir Putin a negat dreptul la existenţă a poporului ucrainean, despre care în public susţine că este frate cu cel rus.

În realitate, după cum susţine fostul redactor şef al postului de radio Eho Moskvî, Aleksei Venediktov, declarat 'agent străin', Putin nu a făcut decât să învrăjbească două popoare slave pentru întregi generaţii de acum încolo, în condiţiile în care circa 44 milioane de ruşi au legături de familie în Ucraina.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina vladimir putin
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024