Antena LIVE

Curs valutar

Update

Război Rusia - Ucraina, ziua 86 LIVE TEXT. Au tăcut armele în Mariupol și oțelăria Azovstal. Ucrainenii "studiază" un plan de pace făcut de Italia

Război Rusia - Ucraina, ziua 86. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, vineri noapte, că în regiunea Cernigău, la nord de Kiev, satul Desna a fost lovit de rachete ruseşti joi, atacul soldându-se cu mai mulţi morţi. Desna se află la aproximativ 60 de kilometri de graniţa cu Belarus. Totodată, peste 1.000 de maşini care transportau ucraineni au fost împiedicate să treacă pe teritoriul controlat de Ucraina din Zaporojie, potrivit administraţiei militare regionale

De la 20.05.2022, 22:43
WhatsApp
Galerie (4)
Război Rusia - Ucraina, ziua 86 LIVE TEXT. Au tăcut armele în Mariupol și oțelăria Azovstal. Moscova are controlul complet pe coastele Mării Azov Profimedia Images

UPDATE 21:40. Atac cu rachetă rusească asupra Casei de Cultură din Lozova, Harkov. Cel puţin 7 răniţi, inclusiv un copil de 11 ani

Cel puţin 7 persoane, printre care un copil în vârstă de 11 ani, au fost rănite într-un atac cu rachetă organizat de forţele ruse, care a vizat Casa de Cultură ”recent renovată” din oraşul Lozova, regiunea Harkov, din estul Ucrainei, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe contul de Telegram, relatează The Guardian. Racheta a vizat ”Casa de Cultură recent renovată” din Lozova, a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe Telegram.

Liderul ucrainean a publicat şi un videoclip care ilustrează un nor de fum gros care învăluie o clădire impozantă din apropierea ansamblurilor rezidenţiale şi a maşinilor care trec pe lângă ea. ”Ocupanţii au identificat cultura, educaţia şi umanitatea drept duşmani. Şi nu scutesc rachete sau bombe. Ce este în mintea oamenilor care aleg astfel de ţinte?”, a mai precizat Zelenski.

Pe acelaşi subiect

Potrivit unei declaraţii a şefului centrului medical de urgenţă local, Viktor Zabaşta, cel puţin 7 persoane, inclusiv un copil în vârstă de de 11 ani, au fost rănite în urma atacului. De asemenea ministrul ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkachenko a declarat: ”Astăzi (n.r. vineri), în mijlocul unei zile lucrătoare, în timpul sesiunii Primăriei din Lozova, regiunea Harkov, o rachetă rusească a lovit Casa de Cultură recent renovată. Şapte persoane au fost rănite, cea mai tânără dintre ele fiind în vârstă de 11 ani”.

UPDATE 20:30. Ucraina "studiază" o propunere a Italiei pentru un plan de pace cu Rusia

Guvernul ucrainean ''studiază'' o propunere a Italiei pentru un plan de pace cu Rusia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, relatează agenţia EFE.

''Partea italiană ne-a împărtăşit viziunea sa asupra modului de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Propunerile relevante sunt în curs de a fi studiate'', a declarat reprezentantul MAE ucrainean. ''În acelaşi timp, orice decizie politică trebuie să treacă prin respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional'', a completat acesta.

Potrivit ministrului italian de externe Luigi Di Maio, Italia a prezentat la ONU un plan pentru ''facilitarea dialogului etapizat'' între Rusia şi Ucraina. Planul propus cuprinde patru faze, începând cu o încetare a focului sub monitorizare ONU şi continuând cu un acord asupra statutului Ucrainei în relaţia cu NATO şi Uniunea Europeană. Următorul pas ar fi soluţionarea chestiunilor teritoriale, inclusiv cele care privesc peninsula Crimeea şi Donbasul, ajungând în final la un nou acord de securitate în Europa.

Propunerea italiană survine în timp ce negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situaţie confirmată de ambele părţi, relatează Agrerpres. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese.

Rusia a acuzat săptămâna aceasta Ucraina că a abandonat procesul de negociere, după ce anterior Kievul revenise asupra unor propuneri formulate la Istanbul, în opinia oficialilor ruşi aceste schimbări de poziţie ale Ucrainei fiind rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi consilierul său Mihailo Podoleak, membru al echipei de negociatori, au recunoscut în declaraţiile lor că obiectivul Ucrainei la ora actuală este ca războiul declanşat de Rusia să se încheie prin înfrângerea acesteia din urmă pe câmpul de luptă.

UPDATE 18:20. Rusia declară deschis că războiul din Ucraina este un război cu Occidentul - presa ucraineană

Serghei Kirienko, adjunct al șefului de personal al Administrației Prezidențiale din Federația Rusă și fost premier a vorbit despre războiul început de țara sa în Ucraina. El a ținut să sublinieze că, în realitate, Kremlinul se confruntă cu Occidentul care operează prin ucraineni, relatează publicația ucraineană Pravda, citând agenția RIA Novosti.

"În egală măsură, înțelegem că nu Ucraina luptă cu Rusia în operațiunea specială de pe teritoriul Ucrainei. Mai degrabă, Occidentul unit luptă împotriva noastră pe teritoriul ucrainean prin mâinile ucrainenilor", a declarat Serghei Kirienko. 

UPDATE 18:10. Comandantul regimentului Azov: Kievul a dat ordinul de încetare a luptei la Azovstal

Ultimii soldaţi ucraineni rămaşi în combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol au primit de la Kiev ordinul ''să înceteze să apere oraşul'', a declarat comandantul regimentului Azov, Denis Prokopenko, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Comandamentul militar superior a dat ordinul de a salva vieţile militarilor garnizoanei noastre şi de a înceta să apărăm oraşul'', a spus Prokopenko într-un mesaj video.

''Am reuşit să salvăm civilii, răniţii grav au primit ajutorul necesar, am reuşit evacuarea în vederea unui schimb ulterior'' de prizonieri şi ''procesul continuă'' pentru evacuarea corpurilor militarilor ucişi, a adăugat comandantul regimentului Azov. ''Sper că în curând familiile şi întrega Ucraină îşi vor putea înmormânta combatanţii cu onoruri. Glorie Ucrainei!'', şi-a încheiat mesajul Denis Prokopenko.

UPDATE 17:00. Rușii au încolonat și executat cu sânge rece 8 ucraineni. Noi imagini cu crimele de război de la Bucha

The New York Times publică vineri imagini video și mărturii ale unor civili care arată cum parașutiști militari ruși au executat cel puțin opt bărbați ucraineni în Bucha pe 4 martie, o potențială crimă de război. 

Două înregistrări arată parașutiști militari ruși în timp ce forțează mai multe persoane sub amenințarea armei să meargă în coloană de-a lungul unei străzi din Bucha, orașul de lângă Kiev, care a devenit scena unor orori cumplite comise de ruși. Unii dintre prizonierii ucraineni merg aplecați, ținându-se de curelele celor din fața lor. Alții au mâinile la cap. ”Mergi la dreapta, javră!”, se aude ordinul unui soldat rus.

UPDATE 16:30 - Ucraina denunţă un atac al forţelor ruse, la o şcoală din Lugansk. Trei morţi

Un atac al forţelor ruse a vizat o şcoală din Sieverodoneţk, în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, unde se adăposteau peste 200 de oameni, mulţi dintre ei copii, iar trei persoane au decedat, a declarat şeful administraţiei militare regionale, Serghei Gaidai pe contul de Telegram, relatează BBC. Gaidai susţine că trei adulţi au murit şi poliţia încearcă să transfere oamenii într-un alt adăpost.

El a mai spus că aproximativ 11.000 de case, dintre care aproape 3.000 erau clădiri înalte, au fost ”parţial sau complet distruse” în Luhansk. Pierderile economice sunt estimate ”la sute de miliarde de grivne”, mai afirmă Gaidai. Informaţiile nu au putut fi indentificate din surse independente, relatează news.ro.

UPDATE 15:30 - Rusia taie gazele către Finlanda de sâmbătă

Rusia va opri livrările de gaze către Finlanda sâmbătă dimineață, a anunțat compania importatoare de stat Gasum într-un comunicat. Decizia vine după ce compania a refuzat să plătească în ruble. 

Finlanda devine a treia țară europeană în care rușii taie gazele naturale după ce statul nordic a refuzat să plătească în ruble. Aprovizionare cu gaze se va face în continuare printr-o conductă din Estonai, potrivit Bloomberg. ”În după-amiaza zilei de vineri, 20 mai, Gazprom a informat Gasum că livrările de gaze naturale către Finlanda în baza contractului de furnizare al lui Gasum vor fi întrerupte sâmbătă, 21 mai, la ora 04.00 (GMT).” a anunțat compania.

UPDATE 14:45 - Rusia creează 12 noi baze militare în replică la extinderea NATO

Rusia va crea 12 noi baze militare în vestul ţării până la sfârşitul anului în curs ca răspuns la consolidarea NATO şi la extinderea sa aşteptată cu Finlanda şi Suedia, a anunţat vineri ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de AFP şi EFE.

"Până la sfârşitul anului, 12 baze militare şi unităţi vor fi desfăşurate în Districtul militar Vest", a declarat Serghei Şoigu în faţa Consiliului Ministerului Apărării rus, fără a preciza natura acestor infrastructuri şi nici mărimea lor, scrie Agerpres.

El a subliniat "creşterea ameninţărilor militare la frontierele ruse", menţionând în special exerciţiile NATO "Defender Europe" în curs de desfăşurare la vest şi sud-vest de Rusia, precum şi în Arctica.

Altă ameninţare menţionată de Şoigu, "candidaturile la intrarea în NATO a vecinilor noştri din apropiere, Finlanda şi Suedia".

UPDATE 14:30 - Kievul ordonă apărătorilor din oţelăria Azovstal să înceteze lupta

Apărătorii din oţelăria Azovstal au primit, de la Kiev, ordinul să înceteze lupta, anunţă comandantul acestor combatanţi, relatează AFP, citat de news.ro

”Comandamentul Militar Superior a dat ordin să salvăm viaţa militarilor garnizoanei noastre şi să încetăm să mai apărăm oraşul”, spune comandantul Regimentului Azov, una dintre unităţile ucrainene prezente în oţelărie, Dens Prolopenko.

Moscova a anunţat vineri că peste 1.900 de militari s-au predat inamicului.

”Naţionaliştii blocaţi în oţelărie au început să se predea. În prezent, 1.908 de persoane au depus armele”, a anunţat ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.

Autorităţile ucrainene vor să organizeze un schimb de prizonieri de război, însă autorităţile ruse au anunţat în mai multe rânduri că ele consideră că cel o parte dintre aceşti luptători nu sunt militari, ci combatanţi neonazişti.

UPDATE 14:20 - Peste 1.900 de militari ucraineni baricadaţi în oţelăria Azovstal s-au predat rişilor, anunţă Rusia

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu anunţă vineri că 1.908 militari ucraineni, baricadaţi de săptămâni în oţelăria Azovstal, la Mariupol, s-au predat, relatează AFP. ”Naţionaliştii blocaţi în oţelăre au început să se predea. În prezent, 1.908 de persoane au depus armele”, anunţă ministrul rus al Apărării.

Aceşti militari s-au baricadat de mai multe săptămâni în galerii subterane ale imensei oţelării Azovstal şi au devenit un sombol internaţional al rezistenţei împotriva invaziei ruse.

Autorităţile ucrainene vor să organizeze un schimb de prizonieri, însă autorităţile ruse au anunţat în mai multe rânduri că ele consideră cel o puţin o parte nu sunt militari, ci combatanţi neonazşti.

UPDATE 14:10 - Rusia ar putea permite persoanelor de peste 40 de ani să se alăture armatei

Doi deputați din partidul de guvernământ Rusia Unită au înaintat un proiect de lege la Duma, parlamentului rus, care va elimina limita de vârstă pentru bărbați pentru a semna înrolarea în forțele armate ale țării. Limita de vârstă maximă actuală este de 40 de ani.

O notă care însoțește proiectul de lege pare să justifice modificarea susținând că „este nevoie de specialiști cu înaltă calificare pentru a trage cu arme de înaltă precizie și pentru a opera armament și blindaje, iar experiența arată că [oamenii] devin astfel de specialiști către vârstele de 40-45 de ani. .”

UPDATE 13:50 - Moscova anunţă că aproape a încheiat cucerirea regiunii ucrainene Lugansk

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu anunţă vineri că aproape a încheiat cucerirea regiunii ucrainene Lugansk  şi că 1.908 militari ucraineni baricadaţi în oţelăria Azovstal, la Mariupol, s-au predat, relatează AFP.

”Unităţile forţelor armate ruse şi diviziile «miliţiilor populare» ale «republicilor populare» de la Lugansk şi Doneţk continuă să-şi crească controlul asupra teritoriilor Donbasului”, anunţă Serghei Şoigu.

”Eliberarea «republicii populare Lugansk» este aproape încheiată”, mai anunţă ministrul rus al Apărării.

UPDATE 12:40 - Armata ucraineană: Rusia a format două detașamente navale pentru a-și consolida poziția pe Insula Șerpilor

Rusia a format două detaşamente de nave de luptă pentru a-şi consolida poziţia pe Insula Şerpilor şi a efectua atacuri dinspre mare, relatează, citând surse militare de la Kiev, Agerpres.

Vremea furtunoasă din Marea Neagră a obligat totuşi navele de război ruseşti să se pună la adăpost mai aproape de baza lor din Crimeea, peninsula anexată, a indicat Comandamentul operativ din Sud al forţelor armate ucrainene. "Cu toate acestea, două nave purtătoare de rachete de croazieră ruseşti continuă să menţină ameninţarea cu un atac cu rachete la nivel foarte ridicat, la fel şi sistemele de rachete de coastă (din Crimeea) şi aviaţia strategică a inamicului", menţionează comandamentul într-un comunicat.

UPDATE 11:40 - Procesul pentru crime de război al soldatului rus se reia la Kiev

Soldatul rus, judecat pentru crime de război se întoarce la tribunalul din Kiev pentru a treia zi de audieri. Vadim Shishimarin, un soldat în vârstă de 21 de ani, a pledat vinovat miercuri că a împușcat un civil de 62 de ani neînarmat în regiunea Sumy din Ucraina, în a patra zi de război. 

În cadrul ședinței de vineri sunt așteptate observațiile finale ale apărării și ultima declarație a soldatului în fața instanței. 

UPDATE 11:00 - SUA vor să livreze Ucrainei rachete antinavă performante pentru a sparge blocada rusă în Marea Neagră

Casa Albă vrea să dea Ucrainei rachete antinavă avansate pentru a sparge blocada navală a Rusiei, au declarat vineri oficiali de la Washington, citaţi de Reuters. Cu toate astea, există îngrijorări că arme mai puternice care ar putea scufunda navele de război ruseşti ar intensifica conflictul.

Ucraina nu face un secret din faptul că doreşte capabilităţi americane mai avansate dincolo de inventarul său actual de artilerie, rachete Javelin şi Stinger şi alte arme, precizează Agerpres. Lista Kievului, de exemplu, cuprinde rachete care ar putea îndepărta marina rusă de porturile ucrainene la Marea Neagră, ceea ce ar face posibilă reluarea transporturilor de cereale şi a alte produse agricole în lumea întreagă.

UPDATE 09:35 - 12 civili au murit în bombardamentul rusesc asupra orașului Lugansk

Oficialii militari ucraineni spun că 12 persoane au fost ucise în regiunea Lugansk și 60 de proprietăți au fost distruse joi de bombardamentele rusești, dar, notează ei, forțele ruse nu par să fi făcut progrese pe principalele linii de front din Lugansk și Donețk în ultima zi. Cele 12 persoane au fost ucise în orașul Severodonețk, potrivit șefului administrației militare din Lugansk, Serhii Hayday. El a spus, de asemenea, că multe case au fost distruse în zonă.

UPDATE 09:30 - Pentagonul avertizează că va fi dificil ca Rusia să fie scoasă afară din Donbas

Statele Unite avertizează, după ce au deblocat un ajutor suplimentar în valoare de 40 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, că, în pofida succesului forţelor ucrainene la Harkov, armata rusă reuşeşte să-şi consolideze controlul asupra Donbasului şi sudului ţării, ceea ce înseamnă că războiul ar putea să mai dureze încă mult timp, relatează AFP, citat de news.ro. Forţe ruse continuă să se confrunte cu probleme de coeziune, de moral al trupelor şi de logistică, a declarat presei un oficial de rang înalt de la Departamentul Apărării. Însă acest oficial nu confirmă destituiri în cadrul comandamentului militar rus, evocate de către Regatul Unit.

UPDATE 09:20 - Zelenski: Rusia a transformat oraşul Donbas într-un iad

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a transformat regiunea estică a Donbasului într-un „iad”. Vorbind în timpul discursului său de noapte de la Kiev, el a spus că forțele ruse au aplatizat regiunea. "Există atacuri constante asupra regiunii Odesa, asupra orașelor din centrul Ucrainei. Donbasul este complet distrus", a spus el.

„Toate acestea nu au și nu pot avea nicio explicație militară pentru Rusia. Aceasta este o încercare deliberată și criminală de a ucide cât mai mulți ucraineni. Să distrugă cât mai multe case, instituţii publice și clădiri de firme”, a adăugat Zelensky, potrivit CNN.

Ministerul ucrainean al Apărării a acuzat, joi, Rusia că își intensifică atacurile în Donbas și împiedică civilii să fugă.

UPDATE 07:20 - Atacuri cu cocktailuri Molotov asupra comisariatelor militare

Autori ruşi necunoscuţi au lansat o serie de atacuri cu cocktail Molotov asupra comisariatelor militare din toată ţara în această lună, probabil în semn de protest faţă de mobilizarea mascată, a transmis Institutul pentru Studiul Războiului în cea mai recentă evaluare a conflictului, conform news.ro. Mass-media rusă şi canalele locale Telegram au raportat acte intenţionate de incendiere asupra comisariatelor militare în trei localităţi  din regiunea Moscova – Omsk, Volgograd, regiunea Ryazan şi districtul autonom Hantî-Mansi, între 4 mai şi 18 mai.

Generalul ucrainean Oleksii Gromov, a declarat că au existat cel puţin 12 cazuri de incendiere deliberată împotriva comisariatelor militare în total şi cinci săptămâna trecută. Oficialii ruşi au prins în flagrant doi tineri de 16 ani într-o localitate din regiunea Moscova, ceea ce sugerează că cetăţenii ruşi sunt probabil responsabili pentru atacurile asupra comisariatelor militare. Au existat multe rapoarte privind moralul slab în cadrul forţelor ruse de la începutul războiului, unii şi-au abandonat echipamentul şi au fugit de pe câmpul de luptă, iar alţii au refuzat să lupte sau chiar au lansat acţiuni legale împotriva trimiterii lor în Ucraina.

UPDATE 07:10 - Forţele ruse au blocat evacuarea a peste 1.000 de maşini în Zaporojie, spune administraţia regională

Peste 1.000 de maşini care transportau ucraineni au fost împiedicate să treacă pe teritoriul controlat de Ucraina din Zaporojie, potrivit administraţiei militare regionale, citată de CNN.

Administraţia locală a declarat vineri că maşinile pline de oameni care încercau să plece au fost blocate la un punct de control rusesc din oraşul Vasylivka. „În Vasylivka, ocupanţii nu au permis accesul a peste 1.000 de maşini pe teritoriul controlat de Ucraina, pentru a patra zi consecutiv”, se arată în postarea de pe Telegram, adăugând că în maşini sunt femei şi copii şi că majoritatea nu mai au bani pentru mâncare şi apă. Mai multe maşini au reuşit să treacă joi prin oraşul Zaporojie, din sud-estul Ucrainei.

UPDATE 07:00 - Zelenski anunţă "multe decese" după un atac cu rachete asupra unui sat din regiunea Cernigău

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri noapte, că În regiunea Cernigău, la nord de Kiev, satul Desna a fost lovit de rachete ruseşti joi, atacul soldându-se cu mai mulţi morţi. Desna se află la aproximativ 60 de kilometri de graniţa cu Belarus.

„Atacuri ruseşti asupra regiunii Cernigău, în special atacul teribil asupra Desnei, au provocat mulţi morţi”, a spus Zelensky în discursul său nocturn de joi, comform CNN. "Sunt „lovituri constante asupra regiunii Odesa, asupra oraşelor din centrul Ucrainei, Donbasul este complet distrus – toate acestea nu au şi nu pot avea nicio explicaţie militară pentru Rusia”, a continuat el. „Aceasta este o încercare deliberată şi criminală de a ucide cât mai mulţi ucraineni cu putinţă”, a afirmat  el.

Forţele armate ale Ucrainei continuă să avanseze în eliberarea regiunii Harkov, conform lui Zelensky. „În Donbas, ocupanţii încearcă să crească presiunea. E iadul, şi asta nu este o exagerare. Bombardament brutal şi absolut fără sens de la Severodoneţk... Au fost 12 morţi şi zeci de răniţi într-o singură zi”, a continuat el.

"Bombardarea şi atacarea altor oraşe, loviturile aeriene şi cu rachete ale armatei ruse - toate acestea nu sunt doar lupte în timpul războiului. Aceasta este o încercare deliberată şi criminală de a ucide cât mai mulţi ucraineni. Distrugeţi cât mai multe case, facilităţi sociale şi întreprinderi. Acesta este ceea ce va califica genocidul asupra poporului ucrainean şi pentru care ocupanţii vor fi cu siguranţă aduşi în faţa justiţiei”, a adăugat el.

Zelenski a amintit şi că primul proces din Ucraina împotriva unui criminal de război rus a început deja. "Şi se va încheia cu restabilirea deplină a justiţiei în cadrul tribunalului internaţional. Sunt sigur de asta. Îi vom găsi şi îi vom aduce în faţa justiţiei pe toţi cei care dau şi execută ordine penale”, a conchis el.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboiul rusia ucraina ucraina rusia
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024