Reacția Rusiei după ce SUA au anunțat că își vor spori prezența militară în Europa: Nu va avea rezultatele pe care ei contează
Rusia a anunţat miercuri că nu este ''intimidată'' de anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind o consolidare a prezenţei militare americane în Europa pe fondul puternicelor tensiuni cu Moscova, relatează AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 29.06.2022, 16:06- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Cei care propun astfel de decizii au iluzia că Rusia va putea fi intimidată într-un mod implicit: nu vor reuşi acest lucru", a spus ministrul rus adjunct al afacerilor externe, Serghei Riabkov. "Nu va avea niciun rezultat, nu rezultatele pe care ei contează în urma acestor eforturi", a adăugat el.
Miercuri, Biden a anunţat că SUA "îşi vor consolida poziţia lor militară în Europa" pentru ca NATO să poată "răspunde ameninţărilor venind din toate direcţiile şi toate domeniile".
Prezenţa americană în oameni şi în capacităţi va fi consolidată în Spania, în Polonia, în România, în ţările baltice, în Regatul Unit, în Germania şi în Italia. SUA trimit 5.000 de militari și personal în România. Vor fi sub comandă exclusiv americană, nu NATO
Acest anunţ, făcut la Madrid la summitul NATO, intervine în plină criză între Rusia şi occidentali după declanşarea, la sfârşitul lui februarie, a unei ofensive militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Tot în cadrul summitului, NATO a invitat oficial Suedia şi Finlanda să adere la Alianţa Nord-Atlantică.
"Securitatea ţărilor unde contingentele (americane) suplimentare vor fi desfăşurate nu va fi întărită", a declarat Riabkov. "Ceea ce se întâmplă în prezent va duce fără îndoială la măsuri din partea noastră drept răspuns", a adăugat el, fără a furniza alte amănunte.