Antena LIVE

Curs valutar

Video

Românul înjunghiat de un alt român, la abatoarele Tonnies din Germania, nu a avut nicio șansă. Colegii l-au găsit în stare de inconștiență

Incident sângeros la un abator din Germania. Un român şi-a înjunghiat mortal colegul, tot român, după o dispută. Atacatorul a fost arestat. Autorităţile vor să afle acum dacă bărbatul a premeditat crima. 

De la 14.03.2021, 19:45
WhatsApp
Vezi și:

Corpul victimei a fost găsit lângă banda de tranşare. Era şapte dimineaţa, ora la care angajaţii fac schimbul de tură. Bărbatul de 34 de ani avea o rană în piept şi era inconştient. Colegii au intervenit imedat, apoi românul a fost preluat de paramedici şi dus la spital.

Dr. Andre Vielstädte, purtător de cuvânt Tönnies: A avut loc un caz de omucidere în departamentul de tranșare a cărnii. Colegii și echipele de salvare au aplicat imediat măsuri de prim-ajutor. Victima a fost transportată de urgență la spital, unde, din nefericire, a decedat din cauza rănilor.

Atacatorul a fost identificat şi arestat imediat. Un alt român angajat la acelaşi abator. Colegii spun că i-au auzit pe cei doi certându-se. Informaţii neconfirmate de poliţie vorbesc despre o crimă din gelozie. Poliţia a făcut apel la angajaţi şi a creat o linie roşie unde oamenii pot suna în siguranţă pentru a da detalii despre crimă.

Abatoarele Tönnies, locul unde lucrează mii de români din Germania

Vlad Drăghicescu, corespondent Observator în Germania: Producţia în principala fabrică Tonnies din localitatea Rheda-Wiedenbruck a fost parţial sistată pentru mai multe ore, pentru ca poliţiştii să poată colecta probe. Autopsia a confirmat suspiciunea că tânărul de 34 de ani a fost ucis prin înjunghiere în piept. Suspectul, un român de 35 de ani, care este în arest.

Nu este pentru prima dată când abatoarele Tonnies sunt în lumina reflectoarelor. Anul trecut, 1.500 de angajaţi s-au infectat aici cu noul coronavirus. Mediatizarea situaţiei a atras atenţia şi asupra condiţiilor în care lucrează şi locuiesc angajaţii abatoarelor printre care se numără şi mii de români. Scandalul a dus la schimbarea legislaţiei muncii în Germania. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crima germania roman mort
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024