Ruşii au început ofensiva în Harkov unde au avansat cu 1 km. Ucraina susţine că i-a blocat şi a trimis întăriri
Război în Ucraina. Forțele rusești au încercat vineri să spargă linia defensivă ucraineană în regiunea Harkov a anunţat Kievul. Ucraina evacuează un oraș și trimite întăriri. Rușii au avansat un kilometru în nord-est, potrivit Reuters. Canalele ruseşti de Telegram susțin că trupele ruse încearcă să pătrundă în Ucraina din mai multe direcții şi cer să nu fie divulgate informaţii operaţionale. La 5 dimineața, a existat o încercare a forțelor ruse de a străpunge cu blindate liniile ucrainene în Harkov. Atacul a fost respins, dar nu s-a încheiat. Comandamentul a decis să desfășoare unități de rezervă pentru a întări linia, a transmis Ministerul Apărării de la Kiev. Nu este clar care este amploarea operaţiunii ruseşti sau dacă ofensiva este doar o diversiune pentru ca ucrainenii să mute rezerve din alte direcţii ale frontului.
De Redactia Observator la 10.05.2024, 15:18- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Trupele rusești au încercat vineri să spargă linia defensivă ucraineană în regiunea Harkov. Au lansat vineri dimineața un atac terestru cu blindate, avansând cu 1 km, potrivit unei surse militare ucrainene, citate de Reuters. Kievul a anunţat că trimite întăriri.Autorităţile au început să evacueze populaţia din Vovchansk.
Reuters: Rușii au avansat cu un kilometru
Forțele ruse au început să bombardeze pozițiile ucrainene de-a lungul graniței din regiunea Harkov, potrivit MilitaryLand.net, un grup de analiză care urmărește evoluțiile militare ucrainene. Ucrainenii susţin că situația este tensionată, dar stabilă. Oficialii au recomandat civililor din orașul Vovchansk, situat la graniţa cu regiunea rusă Belgorod și din așezările din apropiere să se adăpostească sau să se evacueze.
- Ruşii profită de întârzierea armelor americane şi forţează ruperea frontului. Cele trei oraşe ameninţate de...
- Schimbări majore la vârful armatei ucrainene. Zelenski nu a dat nicio explicaţie pentru mutările făcute
- Ucrainenii trimit pe front şi deținuți din pușcării, o tactică folosită de ruşi încă din 2022. Câţi...
Forțele rusești au avansat un kilometru în nord-estul regiunii ucrainene Harkov, în apropiere de Vovchansk, în încercarea de a crea o zonă tampon, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt pentru Reuters. Potrivit sursei, forțele ruse au înaintat cu 1 km în Ucraina și urmăresc să împingă forțele armate ucrainene cu până la 10 km în interiorul Ucrainei. Forțele Kievului încearcă să-i blocheze. Asaltul deschide un nou front în războiul care durează de mai bine de doi ani.
Ministerul Apărării de la Kiev: Ruşii au încercat să spargă liniile de apărare în Harkov
Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat să străpungă liniile de apărare ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector.
"Forțele de apărare ale Ucrainei apără pozițiile în regiunea Harkov. Inamicul a lansat lovituri aeriene folosind bombe aeriene ghidate în direcția Vovchansk. Rușii au crescut presiunea focului cu sprijinul artileriei. La aproximativ ora 5 dimineața, a existat o încercare a inamicului de a sparge linia noastră de apărare cu blindate.
Aceste atacuri au fost respinse, dar luptele continuă cu intensitate diferită. Pentru a întări apărarea în această parte a frontului, au fost trimise unități de rezervă. Forțele de Apărare ale Ucrainei continuă să oprească ofensiva inamicului. Mulțumim fiecărui soldat, sergent și ofițer care a dat dovadă de forță și curaj pentru a ne apăra pozițiile", a transmis şi Ministerul Apărării de la Kiev într-un mesaj postat pe Telegram.
Guvernatorul din Harkov: Nu s-a pierdut niciun metru
Guvernatorul Harkovului, Oleg Sinegubov a transmis pe Telegram că mai multe grupuri ruseşti de recunoaștere au încercat noaptea trecută să treacă granița, dar au fost respinse de apărarea ucraineană.
"Ocupanţii și-au intensificat bombardamentul în nord. În primul rând, inamicul atacă orașul Vovchansk. Pe tot parcursul nopții au derulat bombardamente cu tunuri antiaeriene și artilerie. Au existat încercări nereușite ale unor grupări de recunoaştere de a trece granița. Forțele Armate ale Ucrainei mențin pozițiile cu încredere. Nu s-a pierdut niciun metru", a transmis acesta.
Sinegubov nu crede că ruşii au forţe suficiente pentru a ocupa Harkovul şi sugerează că operaţiunea armatei ruse reprezintă doar o provocare a ruşilor. "Grupul inamic nu reprezintă o amenințare pentru Harkov, forțele sale sunt suficiente doar pentru provocări în nord. Toate autoritățile lucrează, sunt pe teren și își îndeplinesc sarcinile. Facem apel la populația civilă din așezările de graniță să rămână în adăposturi, pentru că inamicul nu face nicio diferență între a ataca infrastructura militară sau cea civilă".
Nu este clar în acest moment care este amploarea operaţiunii ruseşti din Harkov. Experţii Institutului pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) au evaluat luna trecută că armata rusă nu are forțele necesare pentru a ocupa Harkov şi susţin că Moscova ar încerca o diversiune, adică să întindă o capcană ucrainenilor, nevoiți să realoce rezerve din altă parte pentru apărarea oraşului.
Zelenski a confirmat că ruşii au lansat o ofensivă în regiunea Harkov
Preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat vineri că ocupanţii au lansat o contraofensivă în regiunea Harkov. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omoloaga sa din Slovacia, Zuzana Caputova, aflată într-o vizită la Kiev.
Autorităţile au început să evacueze populaţia din Vovceansk, unde trăiesc circa 3.000 de persoane, şi din localităţile învecinate din regiunea Harkov din cauza "bombardamentelor masive", a declarat Tamaz Gambaraşvili, şeful administraţiei militare locale.
O mare parte a regiunii Harkov a fost ocupată, apoi eliberată în 2022. Regiunea de frontieră şi centrul său administrativ cu acelaşi nume, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, au fost intens bombardate de Rusia în ultimele luni.
Ucraina exprimase temeri de mai multe săptămâni în legătură cu o potenţială nouă ofensivă rusă în acest sector al frontului. Armata ucraineană întâmpină probleme pe front, slăbită din cauza lipsei de recruţi şi de întârzierile în furnizarea ajutorului occidental, care i-au golit în special stocurile de muniţie. De partea adversă, forţele ruse au revendicat câştiguri teritoriale limitate, în principal în est, fără a realiza totuşi un adevărat progres.