Scandal monstru între Franța și Anglia. Francezii, furioși după ce Londra le-a cerut să ia migranții înapoi
Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, i-a anulat omologului său britanic Priti Patel invitaţia la reuniunea europeană privind migraţia, care urmează să aibă loc duminică în oraşul-port francez Calais, după publicarea unei scrisori în care prim-ministrul britanic Boris Johnson propune returnarea în Franţa a tuturor migranţilor care traversează Canalul Mânecii cu destinaţia Regatul Unit, transmit agenţiile internaţionale de presă.
De Redactia Observator la 26.11.2021, 11:31În replică, ministrul transporturilor din Regatul Unit, Grant Shapps, şi-a exprimat speranţa că Franţa va reveni asupra deciziei de a anula invitaţia adresată lui Patel. "Nicio ţară nu poate rezolva asta (problema migraţiei - n.r.) de una singură şi de aceea sper că francezii vor reveni" asupra deciziei, a declarat Shapps la BBC.
Purtătorul de cuvânt al guvernului francez a anunţat vineri că ministrul Darmanin i-a transmis lui Pratel că "nu mai este binevenită" la reuniunea de duminică, invocând depeşa premierului britanic adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. "Acea scrisoare lasă de dorit pe fond şi este deplasată ca formă", a declarat Attal la BFM TV, scrie Agerpres.
Scrisoarea "lasă de dorit pe fond deoarece nu respectă întreaga muncă a pazei noastre de frontieră, a poliţiştilor noştri, a jandarmilor noştri, a salvatorilor noştri pe mare", a ripostat Attal, care a acuzat Regatul Unit de dublu discurs şi de încercarea de a externaliza problemele.
Scene de groază pe Canal. 27 de migranți au murit încercând să ajungă în UK
- Scene de groază pe Canal. 27 de migranți au murit încercând să ajungă în UK. ”Pleacă cu barca sub nasul...
- "O tragedie!". Cel puţin 31 de migranţi s-au înecat în Canalul Mânecii între Franţa şi Marea Britanie
- Un suspect de trafic de persoane strigă „Băi, chem poliția!”, în timp ce este imobilizat de mascați
La reuniune sunt invitaţi miniştri responsabili cu migraţia din Belgia, Ţările de Jos, Germania şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Întâlnirea are loc la câteva zile după moartea, miercuri, într-un naufragiu, a 27 de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii pentru a ajunge în Regatul Unit, punând o dată în plus Calais şi zona adiacentă în centrul tensiunilor migraţioniste din Europa, notează EFE.
În scrisoarea pe care liderul Tory a difuzat-o joi noapte pe contul său de Twitter, Johnson detaliază mai multe măsuri pe care ar dori să le vadă puse în aplicare pentru "a avansa tot mai rapid" în această criză şi a evita repetarea unei tragedii precum cea de miercuri. Între altele, Johnson îi cere lui Macron "patrule comune pentru a evita ca tot mai multe ambarcaţiuni să plece de pe plajele franceze, desfăşurarea de tehnologie şi patrule în apele teritoriale ale fiecărei ţări şi un acord bilateral cu Franţa privind 'returnările'".
Pentru Franţa, publicarea acestei scrisori este "inadmisibilă şi contrară discuţiilor" purtate cu omologii săi din alte ţări, ceea ce a dus la anularea invitaţiei pentru Patel şi deschide calea izbucnirii unui nou conflict diplomatic între cele două state.