Rusia îi premiază pe piloţii care au lovit drona americană deasupra Mării Negre. Şoigu spune că au apărat graniţele
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, i-a premiat pe piloţii celor două avioane Su-27, implicate în incidentul de deasupra Mării Negre, pentru că au "prevenit încălcarea frontierelor operaţiunii speciale de către drona americană", potrivit presei ruse. "Toţi cei care operează în spaţiul aerian internaţional au fost înştiinţaţi de noile graniţe, potrivit acordurilor internaţionale", transmite Ministerul rus.
De Redactia Observator la 17.03.2023, 11:44- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
SUA au acuzat că unul din cele două avioane de vânătoare ruse Su-27 care a escortat drona americană a lovit elicea MQ-9, aceasta prăbuşindu-se în apele internaţionale ale Mării Negre. În schimb, Ministerul Apărării din Rusia a negat orice fel de contact între avioanele ruse şi drona americană, susţinând că drona a făcut o manevră bruscă şi s-a prăbuşit în mare după ce a pierdut altitudine.
Imagini desecretizate, publicate de armata SUA
Comandamentul european al armatei americane a publicat o filmare cu întâlnirea de marţi dintre drona americană de supraveghere Reaper MQ-9 și avioanele de luptă ruseşti SU-27, deasupra Mării Negre. Imaginile arată cum avioanele au eliberat combustibil în preajma dronei iar la un moment dat transmisiunea se întrerupe după contactul dintre aparatele de zbor.
Potrivit armatei americane, filmarea arată un avion de luptă Su-27 rusesc care se apropie din spatele dronei MQ-9, apoi începe să elibereze combustibil. Avionul rusesc trece peste aeronava fără pilot MQ-9 în timp ce eliberează combustibil. În timp ce Su-27 trece peste partea de sus a dronei, se întrerupe și transmisia video.
- Pentagonul evaluează dacă mai merită să trimită drone, după ce armata rusă a forțat doborârea aparatului...
- Ordinul primit de piloţii ruşi pentru a doborî drona MQ-9 Reaper ar fi venit direct de la Kremlin. Moscova a...
- Ruşii au ajuns la locul unde s-a prăbuşit drona Reaper în Marea Neagră. Americanii au şters de la distanţă...
În acest moment elicea dronei rămâne nedeteriorată. Apoi un alt avion Su-27 începe o a doua apropiere de dronă. Şi acesta începe să elibereze combustibil şi se apropie şi mai mult de aparat. Ulterior se ciocnește de ea iar feedul camerei dispare timp de aproximativ 60 de secunde. Când alimentarea camerei îşi revine, o parte din elice apare deteriorată în urma coliziunii.
Cu elicea avariată, SUA au decis doborârea dronei în Marea Neagră. Rusia a negat acuzaţiile SUA conform cărora avioanele sale au acţionat imprudent în incidentul de marţi de deasupra Mării Negre şi a susţinut că drona zbura în apropiere de Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, îndreptându-se către teritorii revendicate de Rusia.