Soția lui Alec Baldwin, primul mesaj public după ce actorul a ucis o colegă pe platoul de filmare: ”Inima mea este cu Halyna, cu soțul și fiul ei, cu Alec al meu”
Hilaria Baldwin, soția lui Alec Baldwin, a transmis primul ei mesaj public după tragedia de pe platourile de filmare ale producției ”Rust”, unde actorul a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizor. „Este imposibil de exprimat șocul și durerea unui astfel de accident tragic”.
De Ana Maria Ghiarasim la 27.10.2021, 09:25Soția lui Alec Baldwin a postat o declarație pe contul ei de Instagram. „Inima mea este cu Halyna”, a scris Hilaria Baldwin în postarea ei, referindu-se la directoarea de imagine Halyna Hutchins, care a murit după ce Alec Baldwin a descărcat un pistol de recuzită pe platoul de filmare săptămâna trecută. "Cu soțul ei. Fiul ei. Familia și cei dragi. Și Alec al meu."
„Se spune că „nu există cuvinte”, pentru că este imposibil să exprimi cumva șocul și durerea de inimă după un astfel de accident tragic”, a mai scris ea. "Inimi frânte. Pierdere. Sprijin”, a mai scris ea, potrivit CNN.
Soții Baldwin s-au căsătorit în 2012 și au șase copii.
Și Alec Baldwin a scris un mesaj, vineri, pe Twitter, transmiţând condoleanţe pentru familia lui Hutchins şi precizând că a fost un accident.
- Răzbunarea familiei Trump, după ce Alec Baldwin l-a parodiat pe fostul preşedinte. Donald Trump jr vinde tricouri...
- Asistentul care i-a dat arma lui Alec Baldwin, ţinta unor plângeri pentru nerespectarea protocoalelor. Actorul ar...
- Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, mai mulți cineaști au...
„Nu există cuvinte pentru a descrie şocul şi tristeţea în ceea ce priveşte tragicul accident care i-a luat viaţa lui Halyna Hutchins, o soţie, mamă şi o colegă a noastră foarte admirată. Cooperez pe deplin cu Poliţia în această investigaţie”, a scris el pe Twitter. „Inima mea e frântă pentru soţul ei, fiul lor şi toţi cei care o ştiau şi o iubeau pe Halyna”.
Alec Baldwin poate fi tras la răspundere pentru moartea Halynei Hutchins
Actorul Alec Baldwin, care a tras cu o armă de recuzită în timp ce filma „Rust” în New Mexico şi fără să vrea a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizor, nu va fi probabil acuzat pentru tragedie. Dar Alec Baldwin producătorul ar putea fi, împreună cu mai mulţi responsabili din proiect. Experţii apreciază că tragedia va avea unele consecinţe legale în procese civile sau penale.
Pe lângă Baldwin, arată un document obţinut de The Associated Press, vor fi implicaţi în anchetă cinci producători, patru producători executivi, un producător de linie şi un co-producător. Aceştia, ca şi asistentul de regie Dave Halls şi armuriera Hannah Gutierrez, ar putea răspunde unor acuzaţii chiar dacă nu se aflau pe platou în momentul accidentului.
Despăgubirile, care ar putea fi acoperite în parte de asigurator prin compania de producţie, Rust Movie Productions, s-ar putea ridica la „mai multe milioane” de dolari.
Detalii din ancheta morţii directorului de imagine "Rust"
Ancheta evenimentelor tragice petrecute săptămâna trecută pe platourile de filmare ale peliculei "Rust", în New Mexico, continuă. Martorii au fost chemaţi să dea declaraţii după moartea directorului de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, ucisă accidental de actorul Alec Baldwin. Potrivit spuselor unuia dintre cei audiaţi, sub jurământ, lui Baldwin i-a fost înmânat pistolul de recuzită cu precizarea că arma e descărcată, arată documentele judecătorești citate de Reuters.
"Joel a declarat că Alec se afla într-o strană, decorul fiind amenajat pentru o scenă în biserică, şi exersa tragerea încrucişată. Ţintea peste umărul lui Hutchins, când s-a auzit zgomotul puternic". Femeia a fost împuşcată în zona pieptului, precizează documentul. Victima s-a plâns de o durere de stomac, apoi a fost ajutată să se întindă pe jos. Nu-şi mai simţea picioarele, povesteşte Reid Russel, un cameraman care stătea lângă ea în momentul împușcăturii.