Tragedie într-o familie de americani: O fetiță de 3 ani a fost împușcată mortal de un băiețel de 5 ani
Tragedie fără margini într-o familie din Minnesota, Statele Unite. O fetiță de trei ani a fost împușcată mortal de un băiețel de cinci ani, în timp ce se aflau în casă.
De Ana Maria Ghiarasim la 16.08.2021, 10:56Potrivit polițiștilor, incidentul șocant a avut loc într-o casă din Bena, Minnesota, la primele ore ale dimineții. Deocamdată nu este clară relația dintre dintre cei doi copii, ori cum a ajuns băiețelul în posesia unei arme de foc.
Copila de trei ani a fost transportată de urgență la spital de membrii familiei, pe drum fiind interceptați de o ambulanță. Din păcate, fetița nu a supraviețuit rănilor produse prin împușcare și a fost declarată moartă la Spitalul Deer River, scrie ABC News.
Polițiștii au deschis o anchetă și așteaptă rezultatul autopsiei.
Relația dintre băiat și fată nu este clară. De asemenea, nu se știe cum a prins copilul arma de foc. Nu este clar dacă vor exista acuzații penale ca urmare a incidentului fatal. Doar în acest an, 968 de copii au fost uciși prin împușcare în SUA.
Tragedia vine la scurt timp după ce o tânără mamă din Florida a fost împușcată mortal de copilul ei de trei ani, în timpul unei ședințe pe Zoom cu colegii de la serviciu.