Antena LIVE

Curs valutar

Ultimele cuvinte ale celor doi piloţi care s-au prăbuşit cu avionul în Grecia. Soţia unuia dintre ei este gravidă

Piloţii avionului de stingere de tip Canadair, care s-a prăbușit pe insula grecească Evia în timp ce se luptau cu flăcările, ar fi spus înainte de tragedie că aeronava este în perfectă stare de funcţionare. Aparatul a explodat la impact, iar Guvernul a anunţat că cei doi piloţi greci au murit.

De la 27.07.2023, 10:43
WhatsApp
Galerie (11)

Un pompier grec care ar fi fost ultima persoană care a discutat cu cei doi piloţi ai avionului Canadair, prăbuşit în Grecia marţi, dezvăluie la două zile după tragedie, că aceştia "au semnalat că nu există nicio problemă cu avionul", relatează SkyNews.

Avionul de stingere a incendiilor s-a prăbuşit pe insula grecească Evia

În imaginile care surpind accidentul, avionul grec pare să atingă cu aripa un copac, înainte să se prăbuşească într-o zonă de vegetaţie.

Pe acelaşi subiect

"Nu-mi vine să cred în continuare că acum trei minute vorbeam cu ei, iar după zece minute am aflat că avionul s-a prăbuşit", îşi exprimă indignarea ultimul om care a discutat cu piloţii. "Ei ne-au spus că «suntem gata să încercăm. Vom face o ultimă realimentare şi plecăm»".

Cei doi bărbaţi, care au murit, "şi-au dat viaţa pentru a salva vieţi", a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Este vorba despre comandantul Christos Moulas, în vârstă de 34 de ani, și copilotul său, Periclis Stefanidis, în vârstă de 27 de ani, din Forțele Aeriene Elene din Grecia.

Presa greacă scrie că soţia pilotului în vârstă de 34 de ani este însărcinată în luna a treia.

Trei zile de doliu naţional după moartea celor doi piloţi

"Pierderea vieţii celor doi ofiţeri în îndeplinirea îndatoririi și în încercarea de a proteja viețile și proprietatea cetățenilor, precum și mediul țării noastre, este o tragedie", a spus Ministrul grec al apărării naționale, Nikos Dendias într-o declarație. "Gândurile noastre sunt îndreptate spre familiile și colegii lor, cărora le transmitem cele mai sincere condoleanțe".

Dendias a anunțat, de asemenea, o perioadă de doliu de trei zile în cadrul forțelor armate, în timp ce prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anulat o vizită planificată în Cipru pentru miercuri.

"Noi, grecii, plângem, astăzi, moartea tragică a piloților noștri Christos Moulas și Pericles Stefanidis în Evia. Și-au dat viețile, salvând vieți, demonstrând cât de riscante sunt misiunile lor zilnice de stingere a incendiilor. Statul stă cu respect alături de familiile celor doi eroi. Sunt doi copii, doi frați ai tuturor", a spus premierul într-un comunicat, potrivit Sky News.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a declarat "eroi" care "luptă în fiecare vară, punându-şi viaţa în pericol, împotriva incendiilor".

Operaţiuni dificile de salvare în Grecia

Grecia este devastată, de la mijlocul lui iunlie, de incendii violente care au condus la evacuarea a peste 30.000 de oameni de pe Insula turistică Rodos. Sute de pompieri greci, susţinuţi de pompieri europeni, continuau să lupte joi împotriva incendiilor, cu teama că rafale de vânt pot să alimenteze flăcările.

Au izbucnit noi incendii nu doar în Rodos, ci şi în Corfu şi Evia, alte destinaţii în care acum sunt foarte mulţi români în vacanţă. Cea mai mare operaţiune de evacuare continuă, zeci de mii de oameni au fost salvaţi din zonele afectate de foc.

Jumătatea sudică a insulei Rodos s-a transformat în Iad. Flăcările uriaşe înghit totul în calea lor: copaci, case ori maşini. Sute de mii de oameni, localnici şi turişti, fug cât mai departe de flăcările care se întind ameninţător. Perdeaua de fum a învăluit insula, iar aerul e tot mai greu de respirat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendii grecia avion prabusire piloti canadair
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024