Antena LIVE

Un tânăr a încercat să intre într-un spital din Franţa cu certificatul verde al lui Emmanuel Macron

Pentru a intra în spital, un tânăr francez în vârstă de 19 ani a prezentat certificatul sanitar al preşedintelui Emmanuel Macron. Recent, documentul a fost distribuit pe reţelele de socializare, relatează Le Point.

De la 10.10.2021, 18:31
Pentru a intra în spital, un tânăr francez a prezentat certificatul sanitar al preşedintelui Emmanuel Macron Profimedia / Twitter

Tânărul din Marsilia, nevaccinat, avea o programare marţi la spitalul Salvator şi pentru a intra trebuia să prezinte certificatul sanitar, astfel că a decis să prezinte unul fals. Şi a ales să fie chiar cel cu numele preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează news.ro.

Persoanele care controlau accesul în spital şi-au dat seama ce a făcut tânărul, dar totuşi l-au lăsat să intre, după care au chemat poliţia. Tânărul, care a fost reţinut, a explicat că a luat certificatul sanitar de pe internet pentru a se distra.

Codul QR de pe certificatul digital COVID al preşedintelui francez Emmanuel Macron a circulat recent pe rețelele de socializare, deşi este vorba despre una dintre cele mai bine păzite persoane din ţară. Incidentul a ridicat semne de întrebare cu privire la securitatea datelor înalţilor oficiali francezi.

Francezii care prezintă certificate COVID false sunt amendaţi

De la introducerea certificatului sanitar, în iulie 2021, folosirea unuia fals sau a unui certificat adevărat care îi aparţine altei persoane atrage o amendă de 135 de euro dacă este plătită în aceeaşi zi sau de 750 de euro dacă este plătită mai târziu. “Deocamdată, folosirea certificatului prezidenţial nu reprezintă o circumstanţă agravantă”, a adăugat Le Point.

Ți-a plăcut acest articol?

franta emmanuel macron certificat covid covid coronavirus
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024